• edilul-şef Marian Dragomir a afirmat, recent, că s-a hotărât să nu investească 2 milioane de euro pentru a achiziţiona un RMN la Ambulatoriul Spitalului de Psihiatrie şi că preferă să returneze cei 500.000 euro primiţi de la UE pentru reabilitările clădirii • decizie pe care a transmis-o deja la Ministerul Dezvoltării, susţine acesta, cu riscul de a se ajunge în instanţă
Problema investiţiilor făcute defectuos la Spitalul de Psihiatrie “Sf. Pantelimon” Brăila pare să se amplifice. Primăria Municipiului a răspuns adresei primite la finele lunii decembrie 2016 de la Ministerul Dezvoltării prin care se solicita luarea unei decizii în privinţa investiţiilor realizate pe fonduri europene la reabilitarea şi modernizarea Ambulatoriului de la Psihiatrie. Edilul-şef a dat de înţeles că a luat decizia de a nu aloca din bugetul propriu a 2 milioane de euro pentru achiziţionarea aparaturii (printre care şi un aparat RMN) care a fost prinsă iniţial în proiect, ci preferă să returneze cei aproximativ 500.000 euro cheltuiţi deja cu reabilitarea clădirii. Răspuns pe care l-a înaintat deja către minister “cu riscul de a se ajunge în instanţă”, după cum a punctat primarul.
“Am dat un răspuns către Ministerul Dezvoltării. Cred că în cele din urmă o să ajungem să ne judecăm pe acel proiect. Din punctul meu de vedere, principalul lucru este că modernizările s-au făcut, ele există, dar discuţia vizavi de achiziţia acelei instalaţii, este una pe care trebuie să o privim din punct de vedere al eficienţei. Primăria Municipiului Brăila trebuie să investească suma de aproximativ 2 milioane euro într-o aparatură care nu va fi folosită la maxima ei capacitate sau să returneze suma de aproximativ 500.000 euro şi să rămână cu investiţiile deja efectuate şi care sunt în stare de funcţionare în spital. Noi încercăm totuşi să arătăm că investiţia este funcţională acolo, că Spitalul de Psihiatrie a încheiat documente cu Spitalul Judeţean pentru a putea trimite pacienţii să facă acest tip de investigaţii la aparatura existentă la SJU. Deci din punct de vedere al funcţionalităţii noi suntem în regulă. Acum, rămâne să vedem şi care este punctul de vedere al celeilalte părţi. Şi dacă vom avea o divergenţă, pentru a încerca să maximizăm veniturile Primăriei Municipiului Brăila, vom ajunge într-un final în instanţă”, a declarat Dragomir.
Unde s-a împotmolit proiectul investiţional de peste 15 milioane de lei
Reamintim că, proiectul legat de Ambulatoriul de la Spitalul de Psihiatrie “Sf Pantelimon” a avut o valoare totală iniţială de 15.159.925,13 lei cu TVA (aproape 3,4 milioane de euro), dar în urma unor probleme apărute pe parcurs s-au cheltuit doar 2.072.576,49 lei cu TVA (aproximativ 500 mii de euro). Însă această sumă a însemnat doar reabilitarea şi modernizarea clădirii, pentru că echipamentele de imagistică şi de laborator cu care trebuia dotat ambulatoriul nu au putut fi achiziţionate.
Concret, proiectul a fost împărţit în două componente: una privind reabilitarea şi modernizarea clădirii şi o alta privind dotarea cu echipamente. Ei bine, aceste dotări au fost la rândul lor împărţite pe două părţi: lotul I care cuprindea aparatură medicală pentru diagnosticare (RMN, ecograf şi EKG portabil) în valoare de 8.734.958 lei fără TVA (aproape 2 milioane de euro), iar lotul II aparatură medicală de laborator în sumă de 1.052.815 lei fără TVA (peste 200 mii de euro).
Primarul Marian Dragomir a declarat, la începutul lunii ianuarie, că, în decembrie 2016, a primit o adresă de la Ministerul Dezvoltării prin care i se cer lămuriri privind continuarea sau nu a investiţiei de la Spitalul de Psihiatrie. La vremea respectivă, redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei” au stat de vorbă cu şefa Direcţiei de Strategii, Programe, Proiecte de Dezvoltare şi Relaţii Internaţionale din cadrul Primăriei, Iuliana Neagu, pentru a vedea unde anume au apărut problemele legate de aparatura care se dorea iniţial achiziţionată. Potrivit sursei citate, în noiembrie 2014 a fost lansată prima procedură de achiziţie publică a dotărilor. O lună mai târziu, în decembrie, licitaţia a fost anulată din cauza specificaţiilor tehnice ale aparaturii medicale pentru diagnosticare. Fişa tehnică a fost refăcută, iar pe 7 aprilie 2015 s-a publicat anunţul pentru cea de-a doua licitaţie. Într-o corespondenţă purtată între Direcţia de Strategii şi cei de la Direcţia de Achiziţii Publice, în luna octombrie 2015, cei din urmă spuneau că licitaţia se va anula, ofertele depuse fiind neconforme. În această situaţie, cei de la Direcţia de Strategii au făcut o analiză la nivelul managementului de proiect şi au ajuns la concluzia că nu mai au timp să lanseze încă o procedură de achiziţie pentru echipamentele de imagistică, în condiţiile în care data de finalizare a proiectului era de 31 decembrie 2015. Chiar şi aşa, Iuliana Neagu ne-a spus că s-a găsit o soluţie pentru ca proiectul să poată continua şi să nu piardă finanţarea. Primăria a solicitat autorităţii de management - Ministerul Dezvoltării un act adiţional prin care se reduceau activităţile şi valoarea proiectului. La final de 2015, în decembrie, a venit şi răspunsul de la Ministerul Dezvoltării.
Reamintim că, întrebată cine se face vinovat de pierderea unei investiţii de peste 10 milioane lei, directorul Iuliana Neagu a spus la vremea respectivă că nu ar exista cineva anume şi că important este să învăţăm din greşelile acestui proiect, astfel încât ele să nu se mai repede pe viitor.