Primarul a scăpat de Procesul Concordia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primarul a scăpat de Procesul Concordia

* motivul este acela că în procedura de punere în aplicare a sentinţei judecătoreşti privind împroprietărirea lui Ţigău cu lotul de 235 mp în Concordia, învinuiţii nu şi-au făcut altceva decât datoria * deşi lucrurile erau clare de la bun început, "urmărirea penală" a durat un an de zile * în tot acest timp despre primarul Simionescu s-a putut spune că are dosar penal *

În sfârşit, şarada plângerilor penale lansate de Ţigău (revendicatorul celor 235 mp din Concordia) împotriva a şase persoane din aparatul administrativ local, în frunte cu primarul Aurel Simionescu, fostul viceprimar Stănel Necula şi fostul şef al Administraţiei Pieţelor, Simona Drăghincescu, a luat sfârşit. După un an de la formularea plângerilor, procurorii au dispus scoaterea de sub urmărire penală a întregului grup. Un deznodământ cât se poate de normal, dacă luăm în calcul ridicolul acuzaţiilor ce erau aduse celor şase - abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti -, în contextul în care se încercase protejarea domeniului public al municipiului. Nu la fel de "normal" au privit însă lucrurile anchetatorii, care într-un ritm nespecific instituţiilor publice, s-au grăbit să ancheteze şi apoi să dea drumul cercetării penale în cazul celor şase. De altfel, de ce ne-ar mai mira sârguinţa "organelor", după recordul judecării la foc automat, în doar 8 luni cu tot cu vacanţa judecătorească şi greva magistraţilor, a procesului care l-a împroprietărit pe Ţigău cu 235 mp în Piaţa Concordia. Revenind la rezoluţia Parchetului, întâmplător sau nu, decizia vine la puţin timp după ce instanţa a respins cererea de revizuire a sentinţei în Dosarul Ţigău lansată de Administraţia Pieţelor, prin care se încercase răsturnarea în întreg a deciziei privind lotul de 235 mp din piaţă motivat de faptul că apăruseră documente noi, care invalidau aproape integral judecata (cu siguranţă, vă aduceţi aminte de certificatul de moştenitor ce dovedea că Ţigău Constantin nu era unicul moştenitor al terenului, ori de documentele ce dovedeau că familia Ţigău fusese recompensată în bani pentru expropriere, plus că-i fusese repartizat un apartament într-o zonă bună a oraşului!).

Pe scurt, în primăvara anului trecut, în plin scandal cu retrocedarea în natură a unui lot de 235 mp în Concordia, revendicatorul Ţigău a formulat plângeri penale împotriva primarului Aurel Simionescu şi a membrilor comisiei constituite la nivelul municipalităţii cu scopul punerii în aplicare a deciziei instanţei brăilene ce a dispus retrocedarea în natură a terenului de 235 mp din Concordia: (preşedinte) Stănel Necula, fostul viceprimar, urmat de Simona Drăghincescu, fostul şef al Administraţiei Pieţelor şi subalterna acesteia Silvia Constantin, plus încă doi reprezentanţi din partea aparatului de specialitate al Primăriei, Romeo Toia şi Ionel Nechifor. Cei şase erau acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti. Mai pe scurt, reclamantul susţinea că i s-ar fi pus beţe-n roate în demersul său de a-şi redobândi proprietatea asupra unui bun moştenit, iar toate acestea contrar unor dispoziţii ale instanţei. În apărarea lor, cei şase au explicat că, de fapt, nu au făcut altceva decât să semnaleze şi să consemneze în acte oficiale că "manoperele" mafiei imobiliare vizând lotul de 235 mp aveau loc asupra unor BUNURI PUBLICE. Iar asta, oameni buni, a însemnat REA INTENŢIE în accepţiunea Poliţiei. De altfel, în cadrul procedurii de cercetare prealabilă, cu girul numărului 1 din Poliţia locală, Cătălin Chivu, precum şi al şefului Serviciului de Investigare a Fraudelor, Liviu Gagu, Poliţia Brăila a cerut Administraţiei Pieţelor să explice contextul în care a pierdut dreptul de administrare asupra terenului de 235 mp din Concordia, precum şi acţiunile desfăşurate pentru ducerea la îndeplinire a deciziei instanţei privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra lotului în discuţie. Într-un final, la propunerea Poliţiei, Parchetul a dat undă verde începerii urmăririi penale împotriva grupului celor şase.

Aproape un an mai târziu, aceeaşi instituţie, adică Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor şase. În expozeul procurorului şef al Secţiei Urmărire Penală, Marinela Coşniţă, care de altfel semnează decizia în discuţie, se menţionează în ordine cronologică întreaga poveste: cum instanţa a dat câştig de cauză lui Ţigău, iar acesta, prin mandatarul Liliana Vasile, a mers în secunda doi la executorul judecătoresc Eugen Drăgulin pentru punerea în executare a dispozitivului sentinţei şi cum s-au mişcat apoi actele oficiale în Primărie legat de acest subiect. Tangenţial se atinge şi o altă problemă spinoasă: trebuia sau nu trecut din domeniul public în cel privat al municipiului lotul de 235 mp, înainte de a fi efectiv retrocedat lui Ţigău? La această întrebare au răspuns un NU hotărât Angelica Pamfil, şefa juriştilor Primăriei şi Iorga Stoian, fostul secretar general al Primăriei. Motivul: conform extrasului de Carte Funciară, lotul de 235 mp (în fapt o cotă indiviză alături de un alt lot de 151 mp deja retrocedat prin dispoziţie de primar pe semnătura fostului edil-şef Constantin Sever Cibu) ar fi făcut deja parte din domeniul privat printr-o întabulare datată 2008 şi ca atare putea fi predat fără probleme printr-un simplu proces-verbal lui Ţigău. Ciudată poziţie, întrucât în HOTĂRÂREA DE GUVERN NR. 363/2006 PRIVIND ATESTAREA DOMENIULUI PUBLIC AL MUNICIPIULUI sunt menţionate ÎNTREG TERENUL de sub Piaţa Concordia, cât şi toate investiţiile realizate cu scopul deservirii obiectivului de piaţă publică.

Revenind, în expozeul deciziei se face referire şi la cele două plângeri penale făcute de Simona Drăghincescu împotriva executorului judecătoresc Eugen Drăgulin şi a lui Constantin Ţigău, cu precizarea că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dat rezoluţia NUP (neînceperea urmăririi penale) la fix o lună de la formularea plângerilor.

25Concordia1 Simionescu, Necula şi Drăghincescu au fost urmăriţi penal timp de un an Faptele nu există în materialitatea lor

În partea de final a rezoluţiei purtând semnătura Marinelei Coşniţă se ajunge şi la motivarea deciziei: "(...) urmează a se dispune, în ceea ce-l priveşte pe învinuitul Simionescu Aurel Gabriel, scoaterea de sub urmărire penală pentru faptele reţinute în sarcina sa, în cauză fiind incidente prevederile art. 10 lit. a Cod Procedură Penală (faptele nu există în materialitatea lor)". Astfel, faţă de acuzaţia privind nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti, procurorul stabileşte foarte clar că nu a existat o acţiune de împiedicare privind intrarea lui Ţigău în posesie. În ce priveşte abuzul în serviciu, cea de a doua acuzaţie adusă primarului, procurorul explică faptul că Simionescu doar şi-a exercitat îndatoririle de serviciu. Aceleaşi aprecieri sunt menţionate şi cu referire la membrii comisiei, adică Stănel Necula, Simona Drăghincescu, Silvia Constantin, Ionel Nechifor şi Romeo Toia: "aceştia au procedat în mod licit la punerea în execuţie a sentinţei civile (...), toate demersurile realizate de aceştia şi evidenţiate în cuprinsul rezoluţiei neavând ca scop decât respectarea cadrului legal pentru buna desfăşurare şi realizare a activităţii de serviciu".

În faţa unor asemenea vorbe frumoase şi, în aceeaşi măsură, laudative la adresa grupului celor şase, nu se poate să nu te întrebi: de ce oare nu au sesizat de la bun început anchetatorii Poliţiei şi ai Parchetului toate aceste realităţi? De ce s-a dat curs unei asemenea şarade? Nu, nu, nu.... nu aşteptăm răspuns întrucât e clar că sunt, de fapt, întrebări retorice.

În altă ordine de idei, dar în strânsă legătură cu acest caz, Judecătoria Brăila a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de Administraţia Pieţelor privind sentinţa civilă în baza căreia Constantin Doru Ţigău a fost împroprietărit cu 235 mp în Piaţa Concordia. Decizia instanţei a fost luată în data de 20 aprilie, cu doar 7 zile înainte de rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila privind scoaterea de sub urmărire penală a grupului celor şase.

"Pe mine m-a uimit decizia de începere a urmăririi penale!"

Contactat cu privire la rezoluţia Parchetului, primarul Aurel Simionescu a preferat un comentariu foarte scurt: "Nu e nimic de adăugat cu privire la acest subiect pentru că, aşa cum a consemnat şi procurorul, nu mi-am făcut decât treaba. Aşa cum am mai spus, nu trebuia să se ajungă la plângeri penale".

Mult mai "darnică" în declaraţii, Simona Drăghincescu, fostul şef al Administraţiei Pieţelor, a punctat că nu înţelege de ce s-a mai început urmărirea penală: "Nu mă surprinde deloc rezoluţia Parchetului întrucât era clar de la bun început că noi am avut dreptate. Pe mine m-a uimit însă decizia de începere a urmăririi penale împotriva noastră, pentru că s-a încercat să se facă din alb negru şi invers. Rezoluţia privind scoaterea de sub urmărire penală este, de fapt, o înşiruire cronologică a faptelor, fără nimic în plus sau în minus faţă de realitatea existentă la momentul începerii urmăririi penale. Şi atunci nu am cum să nu mă întreb de ce s-a mai început urmărirea penală?", ne-a declarat Simona Drăghincescu. "Am susţinut şi o voi face în continuare: discutăm despre bunuri publice ale municipiului şi includ aici terenurile retrocedate în natură precum şi construcţiile realizate pe acestea cu bani publici, TOATE PRINSE ÎN HOTĂRÂREA DE GUVERN NR 363/2006 PRIVIND ATESTAREA DOMENIULUI PUBLIC AL MUNICIPIULUI. Iar dovada că am avut dreptate este o recentă hotărâre a Consiliului Local, prin care s-a completat domeniul public cu activele platformă betonată, copertină metalică precum şi stâlpii de susţinere de pe amplasamentul sectorului de piaţă retrocedat şi ajuns în proprietatea lui Simion Cloşcă. Ar fi trebuit dispus prin hotărâre de CLM transferul din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului a respectivului teren şi abia apoi retrocedarea către proprietar. Chiar mă mir cum de nu s-a sesizat nimeni cu privire la acest aspect menţionat, de altfel, şi în rezoluţia privind scoaterea noastră de sub urmărirea penală", a încheiat Drăghincescu.

DNA cercetează Dosarul Concordia

Procurorii anticorupţie de la Serviciul Teritorial Galaţi al DNA (Direcţia Naţională Anticorupţie) au în lucru un mega-dosar legat de cazul Concordia. Izvoarele acestui dosar au fost multiple. Pe de o parte, au fost anchetele pe această temă ale "Obiectiv Vocea Brăilei", care au prezentat în detaliu manevrele mafiei imobiliare şi legăturile acesteia cu "gulerele albe" din administraţia locală. Iar în al doilea rând, tirul încrucişat de plângeri penale despre care am amintit în material. Toate aceste informaţii, aşa cum am spus, sunt comasate acum la Serviciul Teritorial Galaţi al DNA, care face cercetări asupra tuturor dosarelor cu retrocedări în natură pe amplasamentul Pieţei Concordia. "În evidenţele Serviciului Teritorial Galaţi se află un dosar penal în care se fac cercetări referitor la retrocedarea terenului unde funcţionează Piaţa Concordia (Brăila)". Aşadar "artileria grea" a Justiţiei a pus ţinta pe acest subiect şi adună informaţii într-un mega-dosar legat de Piaţa Concordia, urmând ca, în funcţie de concluziile acestor cercetări, să se stabilează dacă şi cine anume dintre actorii implicaţi în această încâlcită poveste vor fi urmăriţi penal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro