Primarul, moment de sinceritate maximă! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primarul, moment de sinceritate maximă!

Conflictul din cadrul Consiliului Judeţean dintre Putere şi Opoziţie care a blocat activitatea instituţiei, la scurt timp după suspendarea lui Gheorghe Bunea Stancu din funcţia de preşedinte al CJ Brăila, va mai fierbe mocnit încă o lună de zile. Cel puţin asta dă de înţeles primarul municipiului Brăila, Aurel Simionescu, când vine vorba de rezolvarea problemelor din administraţia judeţului apărute odată cu nominalizarea unui şef la CJ. Concret, edilul-şef recunoaşte că abia după alegerile prezidenţiale se va putea vorbi despre o "reaşezare serioasă" a lucrurilor. "În continuare mai sunt câteva lucruri de aşezat şi sunt o serie întreagă de probleme. Au rămas foarte multe lucruri de rezolvat, că este vorba de spital, că este vorba de proiectele în curs, că este vorba de proiectele comunelor noastre, mă refer aici în mod deosebit la cele pe Ordonanţa 28, dar sunt şi alte proiecte în care există parteneriate între CJ şi cosiliile locale, că este vorba de proiecţia bugetară pe 2015 sau rectificarea lui 2014. Octombrie este o lună în care vor trebui făcute şi astfel de lucruri. Din punctul meu de vedere, o reaşezare serioasă, atenţie, dacă este să o facem, se va putea discuta în momentul în care vom şti rezultatul alegerilor prezidenţiale", a declarat ieri, Simionescu, în cadrul unei conferinţe de presă. Cu alte cuvinte, soarta acestui judeţ şi a liderului PSD de Brăila stă în mâinile viitorului preşedinte al României.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro