* consilierii municipali s-au întrunit, ieri, în cadrul unei ședințe extraordinare pentru a aproba două proiecte de asociere a Municipiului Brăila cu comuna Chiscani, în speranța că vor putea obține finanțare în vederea achiziției a șapte tramvaie sau a 20 de autobuze electrice noi * este vorba despre o ocazie pe care municipalitatea nu dorește să o rateze, deoarece aceste proiecte ar fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) * potrivit primarului Marian Dragomir, un municipiu poate obține bani doar pentru unul dintre aceste proiecte, pe regula „primul venit, primul servit” * totuși, edilul-șef a acuzat că felul în care s-a pus la punct procedura în acest caz, denotă că finanțările ar putea fi date cu dedicație
O situație cel puțin dubioasă a fost reclamată, ieri, de primarul Marian Dragomir în legătură cu Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Mai precis, consilierii municipali s-au întrunit în cadrul unei ședințe extraordinare a CLM Brăila, pentru a aproba asocierea cu Comuna Chiscani în ideea de a obține finanțare prin PNRR pentru unul din două proiecte legate de achiziția a șapte tramvaie sau cea a 20 de autobuze electrice noi. Nimic spectaculos până aici, însă primarul Marian Dragomir a ținut să ia cuvântul înainte de votul consilierilor pentru a explica situația, acesta subliniind că felul în care a fost organizată întreaga procedură legată de înscrierea proiectelor dă foarte mult de gândit. Acesta a acuzat chiar că s-ar putea ca fondurile să fie alocate cu dedicație, cu reguli știute doar de anumite primării.
”Am făcut această ședință extraordinară pentru a vota două proiecte: Achiziția de vehicule nepoluante destinate transportului public Brăila-Chiscani, ambele urmărind depunerea pentru achiziția de șapte tramvaie - primul proiect -, respectiv, pentru 20 de autobuze electrice noi, al doilea proiect. Suma este una fixă și noi vom putea să depunem un singur proiect dintre cele două. Nu vom putea să le depunem pe ambele. Aceasta fiind suma alocată Municipiului Brăila. Și acum intervine marele «dar»: ceea ce votăm astăzi este posibil să reactualizăm într-o nouă ședință de CLM în perioada viitoare, deoarece eu, personal, estimez că la PNRR este o problemă foarte mare în ceea ce privește abordarea și comunicarea cu municipiile. În momentul de față, ghidul este în dezbatere publică, aceasta urmând a înceta pe data de 14 aprilie. Din informațiile pe care le-am obținut, în data de 15 aprilie va începe depunerea proiectelor pe PNRR. Adică la o zi după finalizarea dezbaterii publice. Ceea ce este interesant sau trist într-adevăr, este faptul că ghidul final va conține modificări foarte mari, de substanță, față de ghidul aflat în dezbatere publică. Iar acest lucru ne duce cu gândul că poate fi un PNRR dedicat unor municipii care au avut cunoștință din timp de anumite clauze, pe care altele nu le-au cunoscut”, a acuzat Dragomir.
Edilul-șef a afirmat că au existat discuții pe această temă în cadrul Asociației Municipiilor din România și tocmai ca urmare a celor dezbătute acolo a luat decizia ca Primăria Municipiului Brăila să colaboreze cu Primăria Comunei Chiscani pentru a încerca să obțină finanțare pentru unul dintre cele două deziderate.
Dragomir a afirmat că i se pare total incorectă și abordarea legată de „primul venit, primul servit”, așa cum se va face la momentul depunerii proiectelor. Acesta a subliniat că se așteaptă ca unele primării să fie favorizate, fără ca cineva să poată ulterior să dovedească în vreun fel modul în care s-a făcut selecția.
”Noi am avut mai multe discuții la Asociația Municipiilor din România pe acest subiect. Este și motivul pentru care în această ședință ne asociem cu cei din comuna Chiscani pentru a desfășura un transport între cele două localități și vreau să le mulțumesc pentru faptul că și ei astăzi, la această oră, se întâlnesc pentru a se asocia cu noi în cadrul CLM. Ar fi fost corect ca toate municipiile din România să cunoască modificările la ghid și să nu le aflăm în data de 14 aprilie, iar în data de 15 aprilie să se depună proiecte, calificându-se doar cele care au aflat și au făcut din timp aceste modificări sau asocieri. Imaginați-vă că pentru România s-a negociat un număr de 50 de tramvaie noi și 200 de autobuze noi. Și se va finanța pe principiul „primul venit, primul servit”. Adică acela care va depune primul proiectele, doar acela va accesa. Consider că ar fi fost mult mai etic să se distribuie aceste tramvaie și aceste autobuze într-un mod echilibrat între toate municipiile din România care au tramvaie, respectiv care vor autobuze electrice, și nu pe principiul cine depune primul. Pentru că e posibil ca în aceeași secundă șase primării să depună proiectele. Vă dați seama ce va fi în acel moment? Sau de asemenea, este posibil ca noi toți să depunem, pentru un număr infinit mai mare de tramvaie și ele să fie doar 50. Și atunci, pe cine vom da vina? Pe cei care au făcut acest ghid cu anumite clauze de care doar unii au știut? Sau pe cei care au avut un internet care a încărcat mai greu toată documentația? Pentru că totul la un moment dat devine o loterie”, a mai punctat edilul-șef.
Fonduri nerambursabile care s-ar putea pierde printre degete
Tot ca urmare a întâlnirii din cadrul Asociației Municipiilor, primarul Marian Dragomir a punctat că s-ar fi făcut o promisiune legată de faptul că perioada de depunere a proiectelor ar putea fi devansată pentru 2 mai și nu 15 aprilie, așa cum este în prezent. Totuși, edilul-șef a subliniat că nu este nimic concret.
”Un alt lucru interesant este că la o ședință de ieri (n.r. - luni) a Asociației Municipiilor am aflat că s-ar putea ca perioada de depunere să nu fie 15 aprilie, ci 2 mai. S-ar putea! Eu am să vă rog, totuși, să aprobăm aceste proiecte de hotărâre. Dacă cumva ghidurile vor prevedea și alte modificări față de cele care ne-au fost comunicate într-o ședință (dar fără a exista un document scris), atunci le vom actualiza, astfel încât să fim eligibili. Și sperăm să existe timp suficient încât toate municipiile să aibă condiții egale și corecte de depunere a proiectelor pe PNRR. Vă mulțumesc mult de tot și mai mult nu am ce să declar în acest moment”, a conchis Dragomir.
Potrivit documentației aflată la mapa consilierilor, primul proiect, cel care face referire la achiziția de șapte tramvaie, are o valoare totală de 82.012.182 lei. În acest caz, consilierii au aprobat contribuția Municipiului Brăila în valoare de 8.828.025,59 lei, reprezentând cheltuieli neeligibile necesare implementării proiectului. De asemenea, 11.684.845,31 lei, reprezentând Taxa pe Valoare Adăugată (TVA) aferentă cheltuielilor eligibile, care va fi suportată de la bugetul de stat.
Proiectul legat de achiziția de autobuze electrice are o valoare totală de 72.756.521,46 lei din care 61.139.934 lei fără TVA - cheltuieli eligibile și 11.616.587,46 lei reprezintă TVA aferentă cheltuielilor eligibile, care va fi suportată de la bugetul de stat.
Efortul, în ambele cazuri, este de a obține finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență pe Componenta 10 - Fondul local/ I. 1 - Mobilitate urbană durabilă / I.1.1 - înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante). Ambele proiecte au fost aprobate în unanimitate. Consilierii Coman Sarafolean (PMP) și Florin Gheorghiță (PNL) au participat online la lucrările ședinței.