Primarul loveşte Electrica | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Gata cu bătaia de joc la adresa consumatorilor

Primarul loveşte Electrica

• asta după ce la cea mai recentă avarie care a afectat nişte zone vreme de 12 ore, sunând la call-centerul Electrica, primarul a fost „îndrumat” să se adreseze Primăriei Brăila •după ani şi ani de întreruperi datorate suprasolicitării instalaţiei vechi de pe vremea comuniştilor, SDEE Muntenia Nord - Sucursala Brăila a demarat ample lucrări de modernizare a reţelei, în valoare de 8,7 milioane lei •investiţia, adjudecată de SC TIAB SA Bucureşti şi SC EUROBUILDING SRL Brăila, vizează cartierele Hipodrom, Obor şi Victoriei, urmând a fi finalizată peste 5 luni, adică în martie 2020 • posturile de transformare de 6 KV vor fi înlocuite cu cele de 20 KV, pentru a putea face faţă consumului, evitându-se, astfel, apariţia avariilor •

 

Primarul Marian Dragomir a criticat, ieri, în cadrul şedinţei ordinare a CLM Brăila, penele de curent din ultima perioadă, ce au avut loc în mai multe zone ale oraşului. Acesta s-a arătat neplăcut surprins de faptul că angajaţii call center-ului “Electrica” l-au îndrumat personal să sune la Primăria Brăila în privinţa penelor de curent, atunci când a telefonat pentru a vedea cum gestionează aceştia situaţia, după ce a primit la rândul său zeci de reclamaţii din partea cetăţenilor.

“Foarte mulţi cetăţeni au sunat la Primăria Municipiului Brăila fiind induşi în eroare, ca urmare a multiplelor întreruperi ale energiei electrice în oraş. Este un lucru absolut strigător la cer ceea ce se întâmplă! Domnule director Marius Termegan (n.r. - Direcţia Tehnică), chiar dacă nu este atribuţia Primăriei Municipiului, să faceţi o adresă către «Electrica». Să îi atenţionaţi pe cei de la call center-ul «Electrica» despre faptul că tot ceea ce ţine de iluminatul stradal şi întreţinerea reţelelor este în sarcina exclusivă a lor. Şi să nu mai mintă cetăţenii din Brăila că trebuie să intervină Primăria, când lor le pică reţeaua. Am sunat personal şi nu mi-a venit să cred ceea ce îmi pot spune la telefon. Am avut apoi o discuţie cu domnul director Ştefan Rădulescu (n.r. - directorul SDEE Brăila), care mi-a spus că le va transmite şi dânsul în scris acest lucru. În Municipiul Brăila corpurile de iluminat sunt ale Primăriei, dar reţeaua aparţine «Electrica». Când este un corp de iluminat ars, intervine «Luxten», când pe o stradă nu funcţionează iluminatul, trebuie să intervină «Electrica». Facem separare între aceste lucruri!”, a declarat Dragomir indignat.

Edilul-şef a precizat şi că municipalitatea a acceptat ca “Electrica” să spargă anumite străzi şi trotuare care fuseseră asfaltate, tocmai pentru a permite societăţii să modernizeze reţeaua, iar cetăţenii să nu mai aibă de suferit, însă nu poate accepta ca penele de curent să dureze chiar şi o noapte întreagă.

“La un moment dat trebuie să înţelegem cu toţii că nu se mai poate şi că nu este normal ca «Electrica» să întrerupă curentul şi să dureze o noapte întreagă până când vine lumina. Aşa s-a întâmplat pentru cetăţenii din zona Dorobanţi, Roşiori, de la Şcolilor până dincolo de Piaţa Mare. Şi pe Buzăului, dar şi în alte cartiere. Deşi pe Buzăului a durat mai puţin. Ştiu, pentru că locuiesc în zona aceea. Vreau să mai menţionez faptul că trebuie ca cei de la call center-ul «Electrica» - societate privată în ultima perioadă, din Braşov, am înţeles -, să ştie şi să comunice mai departe când sunt probleme”, a conchis primarul.

 

Investiţii salvatoare

 

Pe de altă parte, mii de brăileni care trăiesc în trei dintre cele mai aglomerate cartiere ale oraşului vor scăpa, până la primăvară, de necazurile pricinuite de întreruperea furnizării curentului electric. Asta după ce va fi finalizată investiţia de aproape 9 milioane de lei pusă la punct de Electrica SA şi realizată de firmele TIAB SA Bucureşti şi EUROBUILDING SRL Brăila.

Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al Societăţii de Distribuţie a Energiei Electrice (SDEE) Muntenia Nord - Sucursala Brăila, la ora actuală se efectuează ample lucrări de modernizare a instalaţiilor de distribuţie a energiei electrice din trei mari cartiere ale Brăilei, situate în inima oraşului - Hipodron, Obor şi Victoriei, cu străzile adiacente - despre care primarul Marian Dragomir afirma, în mod plastic, într-o conferinţă de presă, că sunt realizate în aşa fel încât să nu mai pice reţeaua”. Practic, echipamentele învechite şi care nu mai fac faţă consumului sunt înlocuite cu altele noi, moderne, care să rezolve, odată pentru totdeauna, problema avariilor, cel puţin în zona cartierelor menţionate mai sus. Precizările referitoare la investiţia de milioane de lei, demarată de SDEE Muntenia Nord - Sucursala Brăila, sunt mai mult decât binevenite mai ales că, aşa cum vă informam, în seara zilei de joi, 24 octombrie, o pană de curent majoră a afectat zona Obor - Piaţa Mare, cu consecinţe dezastruoase nu atât pentru aparatura electrică, cât pentru locatarii din zonă, care au fost nevoiţi să stea în beznă şi în frig, indiferent de vârstă, mai bine de 12 ore.

“Lucrarea menţionată a fost demarată la data de 29 mai 2019 şi are ca termen de finalizare data de 29 martie 2020. Scopul acestei lucrări de investiţii este creşterea eficienţei energetice a instalaţiilor de distribuţie şi îmbunătăţirea condiţiilor tehnice de alimentare cu energie electrică a consumatorilor, prin trecerea la 20 KV a posturilor de transformare din zona cartierelor Hipodrom, Obor şi Victoriei. Valoarea totală a investiţiei este de 8.763.802,42 lei şi a fost adjudecată prin SEAP (Sistemul Electronic de Licitaţii Publice - n.r.) de către asocierea SC TIAB SA Bucureşti - SC EUROBUILDING SRL Brăila. Prin finalizarea acestei lucrări de investiţii, se urmăreşte realizarea unui nou distribuitor de 20 KV, care va prelua posturile de transformare existente din reţeaua de 6 KV situate în zona Hipodrom-Obor-Victoriei din municipiul Brăila”, se precizează într-un comunicat al Biroului de Presă al SDEE Muntenia Nord - Sucursala Brăila, trimis, zilele acestea, la solicitarea redacţiei “Obiectiv-Vocea Brăilei”.

 

Obiectivele urmărite de investiţia Electrica SA 

 

Obiectivele urmărite prin finalizarea investiţiei de aproape 9 milioane de lei, care va afecta mii de brăileni, sunt pe cât de ambiţioase pe atât de necesare într-un oraş afectat deja de întreruperile repetate ale alimentării cu energie electrică (întreruperi prezentate, de fiecare dată, în paginile cotidianului nostru). Potrivit sursei citate, prin lucrările aflate în curs de realizare în cartierele Hipodrom, Obor şi Victoriei se urmăreşte trecerea la tensiunea de 20 KV a unui număr de 19 posturi de transformare, aflate în prezent la tensiunea de 6 KV, înlocuirea echipamentelor învechite cu echipamente moderne, cu semnalizări de prezenţă a tensiunii şi semnalizare avarii, precum şi echiparea cu unitate de teleconducere. Totodată, se va realiza înlocuirea posturilor de transformare în anvelopă din metal cu posturi de transformare în anvelopă de beton şi vor fi desfiinţate posturile de transformare 6/0,4 KV existente la ora actuală în clădiri comune cu centrale termice şi la subsoluri de bloc, ale căror clădiri necesită reparaţii majore.

“Alte obiective majore sunt: desfiinţarea postului de transformare subteran PTS 9481 Piaţa Halelor, care este amplasat actualmente într-o zonă cu pânza freatică la suprafaţă, astfel încât în perioadele ploioase sunt frecvente avariile datorate infiltraţiilor cu apă. Astfel, se va prelua consumul aferent dintr-un nou post de transformare în anvelopă de beton, ce va fi amplasat pe domeniul public; reechiparea postului de transformare PTZ 0797 5 Victoria 20/0,4 KV cu echipamente moderne (celule de medie tensiune cu nivel de izolaţie de 24 KV, semnalizări de prezenţă a tensiunii şi semnalizare a avariilor, echipare cu unitate de teleconducere, trafo putere cu pierderi reduse) pentru întregirea noului distribuitor de 20 KV; realizarea unei structuri buclate, care va permite în caz de avarii preluarea locurilor de consum afectate pe surse alternative de alimentare cu energie electrică, prin realizarea unei bretele între posturile de transformare PTZ 15 Obor şi PTZ 0790 PA 30 Obor”, se precizează în comunicatul remis de Electrica SA.     

Pe lângă obiectivele enumerate mai sus, investiţia realizată de SC TIAB SA Bucureşti şi SC EUROBUILDING SRL Brăila, al cărei beneficiar este Electrica SA urmăreşte înlocuirea cablurilor de medie tensiune subterane, de 6 KV, cu cabluri noi, de 20 K, integrarea posturilor trafo în sistemul SCADA - SAD existent la SDEE Muntenia Nord - Sucursala Brăila şi, nu în ultimul rând, reducerea costurilor pentru lucrări de mentenanţă.

Obiective ambiţioase, care ar trebui atinse până la finele lunii martie 2020, adică în cele cinci luni câte mai sunt până la termenul stabilit. Lucrările vor fi, însă, afectate de vreme, pentru că iarna bate la uşă, dar şi de faptul că, în unele zone - cum a fost, recent, în zona liceului Anghel Saligny - nu s-au putut străpunge zidurile de beton din subteran. La toate acestea, se adaugă problemele apărute în urma afectării covorului asfaltic, pentru care este necesară aprobarea primăriei.

 

Lucrările Electrica SA, dezbătute în conferinţa de presă a Primăriei

 

Despre modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice pusă la punct de Electrica SA şi despre intervenţiile efectuate “la faţa locului”, chiar şi în zone unde s-au făcut lucrări de reabilitare a străzilor şi unde se turnase deja covor asfaltic a vorbit primarul Brăilei, Marian Dragomir, la conferinţa de presă săptămânală, ţinută pe data de 24 octombrie a.c. Printre altele, edilul şef al Brăilei a precizat:

Aţi văzut că în ultima perioadă se opreşte destul de des iluminatul în Municipiul Brăila. Este din cauza faptului că Electrica SA, societate despre care subliniez că nu se află în subordinea Primăriei Municipiului Brăila - aşa că aş vrea să înţeleagă cetăţenii că, atunci când nu au curent acasă sau pe stradă, nu trebuie să sune la noi - a făcut nişte lucrări de investiţie pentru modernizarea instalaţiei, astfel încât să nu mai pice reţeaua. În urmă cu 40 de ani, când s-au făcut primele reţele, nu erau atât de mulţi consumatori ca în ziua de astăzi. Ei (Electrica SA - n.r.) au făcut modernizări la o valoare de aproximativ 8 milioane lei. Dar au apărut unele intervenţii şi a fost nevoie să se spargă covorul asfaltic în unele zone. De exemplu, nu au putut să traverseze Strada Roşiori şi, de asemenea Strada Gării, în zona Liceului Anghel Saligny, deoarece erau nişte ziduri de beton cu o adâncime de peste 4 metri. Astfel că freza s-a oprit efectiv în acel zid de beton realizat în vremea comunismului pentru anumite consolidări acolo”.

Potrivit primarului Dragomir, în acel moment, a trebuit să aleagă una din două variante posibile. “Varianta 1: nu le dăm voie să sape şi atunci ei nu pun în valoare investiţia nouă, iar în zona de blocuri şi case s-ar fi întrerupt în continuare iluminatul ca urmare a supraîncărcării reţelei. Varianta 2: să le dăm voie să intervină”, a spus edilul şef.

În aceste împrejurări, muncitorilor care lucrează la modernizarea reţelei electrice li s-a dat voie să spargă covorul asfaltic “cu titlu de excepţie, doar pe acele străzi”, pentru a se putea face subtraversarea, acest lucru fiind, în ultimă instanţă, în interesul cetăţenilor.

Precizăm că Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord (SDEE Muntenia Nord), parte a Grupului Electrica, este operatorul de distribuţie a energiei electrice care deserveşte zona de Nord a Munteniei. Compania îşi desfăşoară activitatea în judeţele Brăila, Vrancea, Galaţi, Buzău, Prahova şi Dâmboviţa, având o arie de operare de 29.000 kilometri pătraţi, ceea ce este destul de mult. Având o tradiţie de 120 de ani, SDEE Muntenia Nord oferă servicii pentru 1,3 milioane de consumatori din judeţele sus-amintite, prin intermediul unei reţele de distribuţie cu o lungime de peste 73.000 kilometri şi a peste 2.000 de angajaţi. În cazul judeţului Brăila, cel puţin, sunt necesare ample lucrări de modernizare a reţelei vechi de câteva decenii, care nu mai poate face faţă numărului mare de consumatori. 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro