Primarul dă vina pe iubitorii de animale pentru câinii de pe stradă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primarul dă vina pe iubitorii de animale pentru câinii de pe stradă

Primarul Aurel Simionescu consideră că brăilenii care hrănesc patrupede fără stăpân pe stradă sunt principalii vinovaţi pentru pericolul pe care maidanezii îl constituie. Acesta a precizat că nu a fost informat dacă au început să curgă amenzile pentru cetăţenii care deţin în gospodărie câini comunitari nesterilizaţi şi nemicrocipaţi, însă a confirmat că acţiunile de informare continuă.
"Nu ştiu dacă au început să se dea amenzi pentru că inclusiv sâmbăta trecută am avut acţiuni de sterilizare. Dar ştiu că s-au dus către cetăţeni multe notificări, somaţii. Se bate în poartă la fiecare gospodărie. I se pune un fluturaş din acela şi i se atrage atenţia. Persoanele respective ştiu dacă au sau nu animal şi ce au de făcut. Tot încercăm să îi convingem pe oameni. Ştiţi ce se întâmplă? Fiecare spune: «lasă că mie nu o să mi se întâmple». Asta până când o să li se întâmple!", a declarat Simionescu. Edilul şef a mai explicat că în momentul în care se vor da amenzi principalul criteriu de selecţie va fi în baza reclamaţiilor, după care se vor face verificări regulat.

"În spitale sunt foarte mulţi iubitori de animale şi dau resturile de mâncare câinilor"

Edilul şef a precizat că încearcă să îşi concentreze atenţia în special asupra câinilor comunitari fără stăpân. Aurel Simionescu a afirmat că în ciuda faptului că hingherii adună deseori câini din diferite zone ale oraşului, mulţi brăileni au obiceiul să hrănească patrupedele şi să le atragă din nou exact în spaţiile proaspăt eliberate. "Ne interesează să rezolvăm problema legată de câinii de pe stradă. Avem în continuare discuţii pe subiectul ăsta. Spun asta pentru că există în continuare cetăţeni care dau cu sacul de mâncare. Am intrat aici la Romarta veche, în hexagoane de câteva ori şi i-am tot adunat. Am intrat şi la Spitalul Judeţean de câteva ori. Acolo în spitale sunt foarte mulţi iubitori de animale şi dau resturile care le rămân din mâncarea pe care o aduce fiecare, la câini. Chiar discutam cu cineva că la Spitalul Judeţean de fiecare dată îi adunăm şi apar alţii", a afirmat Simionescu. Sursa citată a mai punctat că primeşte aproape zilnic un e-mail din partea cetăţenilor în legătură cu problema câinilor fără stăpâni de pe străzi. Cu toate acestea, edilul şef nu a venit şi cu o soluţie concretă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro