Primarul Cibu creeaza un precedent periculos | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primarul Cibu creeaza un precedent periculos

Dupa precedentul creat cu retrocedarea in natura a unei parti din Piata Concordia, deputatii PSD de Braila se asteapta ca din zi in zi sa afle despre noi si interesante retrocedari, precum aceea a platoului din fata Palatului Administrativ, a vreunei intersectii din Calea Dorobantilor. Ei cred ca se vede de la o posta ca este vorba despre o afacere in care prioritar nu a fost interesul public, ci acela personal. Senatorul Aurel Simionescu a declarat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca primaria a actionat complet neprofesionist, acceptind atit de usor retrocedarea in natura a terenului din Concordiei: "Astept cu mare interes retrocedarea platoului din Piata Independentei, foarte repede si in natura, musai, astept cu mare interes retrocedarea unor suprafete care, dupa parerea mea, pot fi retrocedate in natura, cum este Piata din cartierul Radu Negru, din Vidin, platoul din fata magazinului Dunarea. Vorbind serios, exista doua optiuni: una legata de interesul public, si alta legata de interesul personal. Daca exista documente care dovedesc ca aceasta suprafata de teren a fost a cuiva, el trebuia sa primeasca fie o suprafata echivalenta ca valoare, fie despagubiri. Cream un precedent extrem de periculos, un precedent care ne poate duce catre revendicari in natura care mai de care mai ciudate, si atunci eu consider ca modul in care s-a actionat, in acest caz, a fost unul neprofesionist, in defavoarea brailenilor. Pina la urma, brailenii au ales niste oameni care sa le reprezinte interesele. Eu cred ca cetateanul Brailei este inselat, in aceasta chestiune".
Si deputatul Mihai Tudose sesizeaza o graba suspecta, in retrocedarea zonei vizate, in contextul in care este afectat interesul public: "Nu negam dreptul de proprietate al celui care a avut acel teren acolo, suspect este faptul ca lucrurile au intrat intr-o viteza extraordinara dupa ce acel drept de proprietate a fost tranzactionat, asa cum am inteles din presa. Se pare ca noul proprietar a bagat viteza si lucrurile s-au miscat foarte rapid, desi Primaria trebuia sa depuna toate eforturile sa salveze domeniul public, pentru ca acolo este domeniu public. Domeniu public inseamna si al meu, si al dvs, al tuturor “neavenitilor” care-si dau cu parerea, ca sa-l citez pe domnul primar. Orice cetatean al Brailei poate sa-si dea cu parerea asupra domeniului public. Ca s-au ars niste etape, de genul “nu ma duc in justitie, pentru ca oricum pierd”, e superba formularea. Probabil ca urmeaza lucruri interesante, precedentul fiind creat. De exemplu, stim cu totii ca acolo unde acum este platoul din fata Prefecturii au fost case. Probabil ca si in interesectia din Dorobanti au fost case. Stim cum a fost retrocedata zona din Bdul Cuza nr. 1. Initial, prin anii '40-'50, Cuza 1 era malul Dunarii, si a fost dat jos, pe faleza, pentru a se descarca piatra pentru oras, si s-a retrocedat Cuza 1 din partea de sus, de unde incepe bulevardul acum. Probabil s-a lucrat tot pe principiul “nu ne judecam, ca oricum pierdem” . Din acest punct de vedere, eu salut implicarea organelor de control in tot ce inseamna acest sport national care inseamna retrocedarile foarte rapide si in cele mai interesante locuri".

"O sa trebuiasca sa plecam toti?!"

Parlamentarii cred ca directorul Administratiei Pietelor, Simona Draghincescu, are tot dreptul sa-si exprime parerea, cu privire la retrocedarea amintita, mai ales in conditiile in care aceasta este destul de controversata si vizeaza o chestiune din domeniul sau de administrare. In plus, ei spun ca primarul ar trebui sa inteleaga, o data pentru totdeauna, ca nu este singurul care poate avea dreptate, in Primarie. "Exista institutii, asa cum este Administratia Pietelor, care functioneaza in subordinea Consiliului Local Municipal, nu in subordinea primarului. Directorii respectivi sint numiti de CLM. Inteleg ca primarul i-a cerut demisia Simonei Draghincescu. Daca si-o da, este un act de vointa unilateral. Daca nu, si-o demite el, lucrurile capata o alta turnura. El are dreptate, in felul lui: toti neavenitii isi dau cu parerea. Are dreptate, el este singurul care poate sa-si dea cu parerea, in orasul asta, si cine nu este de acord cu domnia sa, trebuie sa plece. In ultima vreme, din ce in ce mai multa lume nu este de acord cu ceea ce face primarul. O sa trebuiasca sa plecam toti?!"
Senatorul Simionescu, la rindul sau, considera ca exista o procedura foarte clara si la demisie, si la demitere, si nu pot fi dati afara oamenii, dupa cum vrea unul sau altul din Primarie: "Ce mi se pare incorect este insa sa se ameninte unele persoane, de genul: “ori iti dai demisia, ori o sa-ti gasim noi diverse lucruri, ca sa te dam afara!”. Mie mi se pare corect sa promovam discutii in interiorul institutiei, atunci cind este vorba despre o decizie atit de importanta. Mie mi se pare corecta si pozitia doamnei Draghincescu, care a spus: “domnule, eu nu vreau sa se considere ca am fost si eu partas la aceasta actiune”. Se pare ca asemenea discutii nu exista in Primarie si cineva le stie pe toate, e singurul purtator al adevarului".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro