Edilul Brăilei, Aurel Simionescu, va fi prezent la campania "Murdar-Curat" de mâine, iniţiată de Costel Pătrăşcan, alături de alţi oficiali din administraţia publică locală. De asemenea, Simionescu a declarat că a luat deja legătura cu operatorii de la Salubritate pentru a strânge pungile cu deşeuri adunate de voluntari. "Trebuie să se şi ridice gunoiul care se adună, pentru că, dacă îl punem în pungi şi le lăsăm acolo, se împrăştie la loc. O să vin şi eu la eveniment. Am discutat şi cu alţii că dacă tot facem o treabă, măcar s-o facem bine", au fost vorbele acestuia.
Primarul a mai precizat şi că nu e important numărul voluntarilor prezenţi la campania de ecologizare, ci ceea ce se realizează. "Campania trebuie să aibă un anumit impact. Dacă spunem la mai multă lume «Haide!», nu forţat, o să se strângă mulţi oameni. Nu am cifra exactă a voluntarilor, dar pot fi şi 500, nu am nicio problemă. Dacă vrem să facem o manifestare pentru ecologie, putem fi şi 5.000, dar pentru o campanie ca asta prin intermediul căreia să se tragă şi un semnal vizavi de participarea cetăţenească, atunci sunt suficiente şi câteva sute de oameni", a mai adăugat edilul.
Reamintim că mâine se va desfăşura o campanie de ecologizare a străzii Împăratul Traian şi a Falezei Dunării, lansată de caricaturistul Costel Pătrăşcan. Voluntarii sunt aşteptaţi la ora 9.01, la "Ceasul" din Piaţa Traian.