Primarul Brăilei spune că a detectat o efervescenţă în şcoli | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primarul Brăilei spune că a detectat o efervescenţă în şcoli

Primarul Brăilei, Aurel Simionescu, consideră că în ultima perioadă, activitatea din şcoli şi cadrele didactice sunt criticate şi contestate la modul general, la grămadă, în mod incorect. Edilul-şef admite că există multe lipsuri sau chiar nereguli în acest domeniu, dar crede că nu toţi profesorii sunt vinovaţi pentru ele, ba dimpotrivă, există mulţi oameni ai şcolii care îşi fac datoria în mod onest şi cu devotament pentru profesia lor: "Urmare a diverselor evenimente care s-au întâmplat, cu ameninţările de greva şi blocarea tezei unice, s-au făcut o serie de aprecieri cantitative negative la adresa profesorilor, câte ore fac ei săptămânal, cât concediu au, etc. Apar, văd, numai imagini distonante din punctul meu de vedere şi informaţii care merg numai pe partea negativă a situaţiei şi nu vedem şi părţile pozitive. Eu vreau să vă spun însă că am constatat în ultima perioadă o efervescenţă în rândul şcolilor, pentru a face şi altceva decât partea de învăţământ propriu-zisă. Au fost zilele Colegiului Murgoci, cu o serie întreagă de manifestări, cei de la Bălcescu fac şi ei alte activităţi, cei de la Liceul Cerna au venit cu o clasă care s-a ocupat de ecologizare, cei de la Şcoala 8 au avut şi ei astfel de acţiuni, copiii de la grădiniţe, la fel. Şi mai sunt şi altele, de exemplu, cei de la Liceul Economic au venit şi au spus că vor să facă o acţiune de curăţenie în Grădina Mare, pentru că sunt principalii beneficiari - în paranteză fie spus, ei sunt beneficiari şi în timpul orelor, dar asta este altă chestiune. Deci, există o efervescenţă pe care noi o vom sprijini în continuare şi care dovedeşte că, dincolo de aprecierile mai mult sau mai puţin pozitive despre ce se întâmplă în şcoală, despre ce fac copiii în şcoală, cum se poartă ei, există şi lucruri pozitive care se petrec în acest domeniu".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro