• edilul-şef Marian Dragomir a dorit să precizeze că are o colaborare extrem de bună cu cei 3 parlamentari PSD de Brăila • de asemenea, acesta a profitat de moment pentru a-l lăuda şi pe Adrian Rîndunică, secretar de stat la Ministerul Muncii • cât despre conducerea locală a partidului, Dragomir a avut doar aprecieri pozitive, cu precizarea că i s-a dat mână liberă întotdeauna la decizii, chiar şi în cazul măsurilor nepopulare
Primarul Marian Dragomir a făcut recent o analiză a relaţiei de colaborare pe care o are cu parlamentarii PSD Brăila, cu actuala conducere a partidului la nivel local, dar şi cu membrii din organizaţia judeţeană a partidului promovaţi în funcţii la nivel guvernamental. Dragomir a ţinut să îi laude pe senatorul Ion Rotaru, dar şi pe deputaţii Nicu Niţă şi mai nou, pe Florin Mircea, precum şi foştii deputaţi PSD Mihai Tudose şi Emilia Meiroşu (actualmente membri Pro România) pentru modul în care reprezintă sau au reprezentat interesele Municipiului Brăila la Bucureşti.
“Da. Cu toţi deputaţii PSD pe care i-a avut sau pe care îi are partidul în momentul de faţă, eu personal am avut relaţii foarte bune de colaborare şi comunicare. Şi atunci când am solicitat suportul pe diverse proiecte de lege am primit ajutorul. De exemplu, schimbarea legislaţiei privind acordarea abonamentelor gratuite pentru elevi. Ştiţi că era posibil doar la studenţi, nu şi în cazul elevilor. Am iniţiat acel proiect de schimbare a legislaţiei, care a fost semnat de parlamentarii brăileni şi a intrat în practică. De asemenea, ori de câte ori am avut discuţii privind colaborarea cu diverşi miniştri şi secretari de stat, toţi au fost de fiecare dată alături de noi. Fără probleme. La fel, când am avut anumite aspecte la proiectele de lege care ne-au interesat pe noi, să ştiţi că ele au fost puse în practică. Fără a fi neapărat publicate în mass-media, ci la lucrul în Comisiile de specialitate din Parlament. Deci chiar am avut o relaţie foarte bună cu toţi”, a declarat Dragomir.
O părere asemănătoare a afişat primarul şi în ceea ce îl priveşte pe preşedintele PSD Brăila, Ion Rotaru, dar şi pe fostul şef al organizaţiei europarlamentarul Mihai Tudose (vicepreşedinte Pro România). Dragomir a ţinut să puncteze că niciodată nu i s-au impus anumite măsuri sau nu a fost lăsat să facă anumite lucruri, doar pentru că subiectul abordat era unul nepopular.
“Eu nu am niciun fel de probleme cu conducerea locală a PSD. Am o colaborare foarte bună. Nu au intervenit niciodată preşedinţii PSD pe ceea ce înseamnă activităţile pe care noi le-am avut la Primăria Municipiului Brăila. Nici în perioada în care conducerea a fost asigurată de domnul Mihai Tudose, nici în perioada aceasta în care conducerea este asigurată de domnul Ion Rotaru. Este adevărat, în schimb, cu amândoi am avut discuţii privind anumite măsuri pe care le luăm pe diverse zone. Ne-am asumat chestiuni politice care puteau să ne coste foarte mult, aşa cum a fost, de exemplu, ridicarea şi eutanasierea câinilor din Municipiul Brăila. De asemenea, cei doi preşedinţi ai PSD în diverse perioade au ştiut proiectele pe care noi le-am derulat, proiecte pe care noi vrem să le derulăm. Niciodată nu au existat interferenţe ale unuia sau altuia să ne spună să nu facem aşa sau să facem altfel, cum doresc dânşii. Din punctul acesta de vedere, am avut cu ambii o colaborare foarte bună”, a mai adăugat edilul-şef.
Dragomir a avut numai laude şi pentru Adrian Rîndunică
Plecând de la ideea reducerii numărului de secretari de stat, dezbătută la nivel central, primarul Marian Dragomir a ţinut, în acelaşi context, să îi laude şi activitatea lui Adrian Rîndunică, secretar de stat la Ministerul Muncii. Primarul a precizat că ori de câte ori a avut nevoie de ajutor în acest domeniu de activitate, a găsit uşa deschisă la colegul său de organizaţie.
“Cred că reducerea numărului de secretari de stat este o măsură benefică, dar nu trebuie să discutăm despre persoane în mod concret. Indiferent de opinia unora sau a altora, ori de câte ori l-am sunat pe domnul Adrian Rîndunică privind aspecte legate de Ministerul Muncii la care dânsul este secretar de stat, eu vă spun că, pe lângă faptul că ne-a răspuns cu maximă rapiditate şi ne-a transmis diverse proiecte de lege sau de hotărâri de guvern care erau în dezbatere, a avut o colaborare foarte bună. Şi chiar îi mulţumesc pentru acest lucru”, a conchis Dragomir.