* Consiliul Județean Brăila a dat recent un teren de 1.252 mp de pe Strada Mihail Sebastian nr. 19, în domeniul public al Municipiului Brăila, pentru ca Primăria să poată amenaja parcarea de acolo * primarul Marian Dragomir a vorbit despre acest subiect, punctând că momentan nu știe dacă odată modernizată, parcarea va fi una cu plată sau nu * cert este că municipalitatea va continua să organizeze spectacole în spațiul respectiv, așa cum i-a obișnuit pe brăileni
Încă nu se știe dacă parcarea Poliției de pe Strada Mihail Sebastian din Centrul Vechi va fi una cu plată sau nu în viitorul apropiat. Mai exact, așa cum am anunțat și în alte ediții, Consiliul Județean a fost de acord și a aprobat predarea terenului în suprafață totală de 1.252 mp, situat pe Strada Mihai Sebastian nr. 19, din domeniul public al Județului Brăila și administrarea CJ, în domeniul public al Municipiului Brăila. Decizia a venit la solicitarea Consiliului Local Municipal astfel încât Primăria să poată interveni, reabilita și moderniza parcarea din zona respectivă.
Primarul Marian Dragomir a abordat acest subiect, recent, în cadrul unei conferințe de presă, punctând că procedurile de preluare a terenului respectiv sunt în curs de derulare. Edilul-șef nu a putut să precizeze deocamdată dacă parcarea respectivă, odată reabilitată, va fi una cu plată sau dacă va rămâne fără, așa cum este în prezent. Cu toate acestea, a dat asigurări că spațiul respectiv va fi folosit în continuare pentru organizarea de spectacole, așa cum brăilenii s-au obișnuit în ultimii ani.
”Urmează să se facă toate procedurile de preluare a parcării de la Consiliul Județean. Apoi intenția noastră este să o reabilităm, respectând fațada specifică tuturor celorlalte construcții de pe Strada Mihai Eminescu, iar parcarea să poată fi folosită atât pentru automobile, dar mai ales pentru evenimentele pe care le derulăm în Centrul Istoric. Nu pot să vă răspund în momentul de față dacă parcarea va fi cu plată. Va fi o analiză a Consiliului Local Municipal. Nu ne-am gândit la acest lucru, dacă să fie cu plată sau nu. Dacă va fi o parcare liberă, va fi ca acum. Dacă va fi o parcare cu plată, va fi una ca în multe alte municipii din România. Ați văzut, anul trecut, în acea locație Teatrul «Maria Filotti» a desfășurat foarte multe spectacole în aer liber. De asemenea, alte instituții de cultură au desfășurat evenimente acolo și considerăm că trebuie să avem și pe Strada Mihai Eminescu un spațiu pentru concerte”, a conchis Dragomir.