Atitudinea presei şi vocea opoziţiei l-au înmuiat pe primarul Simionescu, care promite că, de sărbători, va deschide robinetul cu apă rece şi pentru asociaţiile debranşate recent de CUP "Dunărea".
"În principiu, de sărbători probabil nu vor fi probleme, dar vreau să înţelegem că nu putem să continuăm cu nişte semnături pe care le dăm astăzi ca să scăpăm şi mâine să reluăm acest subiect. Eu am cerut celor de la CUP Dunărea şi de la administratori să nu mai semneze hârtii care au prevederi imposibil de realizat de dragul de a ne minţi unii pe alţii (...) Cum e posibil ca cineva care plăteşte 100 de lei /lună apa să ajungă la datorii de 60 de milioane lei? Trec două, trei luni, ai ajuns la câteva milioane, dar iei măsuri. Nu poţi să o laşi aşa. Nu trebuie să ajungem la momentul în care avem cancer în ultimul stadiu pentru că până atunci am luat Algocalmin", a declarat ieri edilul-şef în cadrul unei întâlniri cu presa. Dar asta nu este singura nemulţumire a lui Simionescu. Acesta se mai plângea că pe lângă datoriile restante la apă chiar şi de ordinul miliardelor, brăilenii lasă şi robinetele cişmelelor deschise, fie le fură cu totul.
"Brăila, mai aproape de comunism decât de standardele europene"
PDL Brăila condamnă măsura abuzivă luată de CUP "Dunărea", prin care zeci de familii au fost debranşate de la furnizarea apei, în prag de sărbători. Într-un comunicat trimis pe adresa redacţiei, membrii opoziţiei reclamă că atât conducerea Consiliului Judeţean cât şi Primăria Brăila au obligaţia să dispună reluarea de urgenţă a furnizării apei, în condiţiile în care sunt afectate şi persoane fără datorii. "Este inadmisibil ca în prag de sărbători şi la 24 de ani de la Revoluţie, un municipiu dintr-un stat membru al Uniunii Europene să se confrunte cu o asemenea situaţie. Administraţia PSD a Brăilei ar trebui să intre în pământ de ruşine că în secolul XXI brăilenii care îşi achită la timp facturile sunt nevoiţi să se descurce fără apă în activităţile casnice (...) Răspunsul primarului, conform căruia «după sărbători urmează alte sărbători» arată măsura cinismului acestei administraţii PSD-iste care duce Brăila mai aproape de comunism decât de standardele europene", a fost reacţia deputatului Alexandru Nazare, preşedintele PDL Brăila. De asemenea, liderul democrat liberal consideră că prin astfel de măsuri "marca PSD", se urmăreşte acoperirea incompetenţei şi a furtului de la CUP "Dunărea", care "s-a obişnuit să stea cu mâinile în buzunarele brăilenilor, dar fără a face nicio investiţie în contorizarea individuală a serviciului de apă".
Plângeri penale pentru cei care opresc apa!
Parlamentarul brăilean mai adaugă că Regia de apă avea la dispoziţie şi alte măsuri pentru recuperarea debitelor, iar un exemplu ar fi chemarea în instanţă a celor care nu au plătit: "Preferă în schimb o abordare de tipul «dacă unul e vinovat, trebuie să plătească toţi», o interpretare proprie a «principiului solidarităţii» specific social-democraţilor". La fel de indignată de măsura austeră a administraţiei a fost şi independenta Simona Drăghincescu, care a rostogolit subiectul pe toate părţile şi a cerut soluţii pe termen scurt, pe termen mediu şi lung, din partea primarului Simionescu. Concret, alesul local vede stângace schema de debranşare la apă a CUP "Dunărea", în contextul în care, "10 ani nu i-a interesat ce se întâmplă cu sumele pe care le au de recuperat şi ce se întâmplă cu aceşti bani, s-au gândit de sărbători să facă un cadou deosebit de frumos cetăţenilor Brăilei, mai ales celor buni platnici". În consecinţă, consilierul municipal nu vede altă soluţie decât aceea de a ataca în instanţă demersul Companiei de apă. Până la sfârşitul săptămânii, Drăghincescu promite că va depune la Parchet o plângere penală împotriva celor care au întrerupt apa în căminele brăilenilor cu plata la zi. "Solicit public domnului primar să ia atitudine şi să găsească o soluţie pe termen scurt, una pe termen mediu şi una pe termen lung. Când mă refer la o soluţie pe termen scurt solicit să dispună refurnizarea apei la asociaţiilor cu probleme până în jurul datei de 15 ianuarie. Iar apoi să găsească o soluţie pe termen mediu, care înseamnă contorizarea apei în exteriorul proprietăţii, astfel încât cei care sunt rău-platnici să poată fi debranşaţi de la furnizarea apei potabile, iar pe termen lung să găsească o soluţie astfel încât cetăţenii să nu mai ajungă în această situaţie niciodată. De asemenea, soluţia pe termen scurt din punct de vedere legal se poate rezolva foarte simplu, în sensul că sumele datorate vor trebui recuperate în instanţele de judecată, urmând a se pune oprire pe conturile asociaţiei şi pe conturile celor care sunt rău-platnici. Astfel se va ajunge într-o situaţie normală şi nu într-o situaţie de forţă, aşa cum este acum", a încheiat Simona Drăghincescu.