Primarii, singurii vinovaţi de eşecul accesării a milioane de euro | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primarii, singurii vinovaţi de eşecul accesării a milioane de euro

Parlamentarii brăileni şi preşedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, consideră că nu din vina lor primarii din judeţ au eşuat complet în accesarea Măsurii 3.2.2. a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, pierzând pe parcurs 4,5 milioane de euro, banii cheltuiţi pentru întocmirea proiectelor. Amintim că, săptămâna trecută, cotidianul nostru făcea public faptul că nici măcar unul din cele 21 de proiecte depuse pentru finanţare prin Măsura 3.2.2 nu a fost selectat. Practic, Brăila a intrat în lupta pentru 45 milioane de euro şi a ieşit complet înfrântă, pierzând şi banii daţi firmelor de consultanţă care au întocmit proiectele, adică 8 - 10% din valoarea totală a acestora, bani ce nu vor fi recuperaţi niciodată deoarece proiectele nu au fost selectate.
Întrebaţi care au fost posibilele cauze ale eşecului, primarii noştri au indicat slaba pregătire a consultanţilor, opacitatea specialiştilor Oficiului Brăila al APDRP, dar şi lipsa sprijinului parlamentar sau a implicării autorităţilor judeţene.

"Nu are treabă Parlamentul cu problema asta"

Legat de acest aspect, unul dintre parlamentarii aleşi într-un colegiu format în totalitate din comune brăilene, PSD-istul Cristian Rizea, ne-a declarat că în niciun caz nu poate fi acuzat de lipsă de interes în contextul în care el a ajutat mereu primarii din colegiul său, ba, mai mult, le-a şi recomandat firme de consultanţă de încredere: "Eu mereu i-am ajutat pe primari când au avut nevoie de ceva, deci nu pot să fiu acuzat că nu m-am implicat. Problema e că ei au apelat la tot felul de firme fantomă de consultanţă ... Eu le-am prezentat deja câteva firme serioase şi dacă vor face contract cu acestea, în contract se va stipula că, dacă proiectul nu este ales, Primăria să primească înapoi banii daţi pentru consultanţă", ne-a declarat Rizea.
Dacă Rizea s-a arătat foarte implicat şi lezat de acuzaţiile că nu a făcut nimic pentru primari, senatorii de Brăila au avut o reacţie total diferită.
Astfel, senatorul independent acum, fost PNL-ist, Constantin Cibu, ne-a declarat că acuzaţiile primarilor sunt o aberaţie: "Nu are treabă Parlamentul cu problema asta. Ce era să le fac eu? Probabil proiectele lor nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. Nu orice proiect scris este şi acceptat... Dar nu le puteam face eu nimic".
La rândul său, senatorul PSD Ion Rotaru a explicat: "Chestiunea e mai complicată decât pare. În cazul proiectelor europene nu pot eu, ca parlamentar, să mă duc să susţin unul dintre ele. Nu poţi să faci lobby aşa, pur şi simplu. Aici e vorba de proceduri stricte, de reguli, de standarde, de punctaje. Ei trebuie să scrie proiectul cum trebuie ca el să aibă şanse, nu li-l poate susţine nimeni pe ochi frumoşi. A, că se schimbă regulile în timpul jocului, au dreptate cu chestia asta. Dar cine e bine informat şi atent, se repliază la timp. Cine nu, stă şi se plânge că parlamentarul «x» nu l-a sprijinit. E foarte sensibilă treaba asta şi e foarte uşor să dai greş. Ca parlamentar aş fi putut cel mult să fac lobby pentru un proiect deja început, pe bani de la guvern, ca să se majoreze suma, să zicem. Dar nu pe proiecte europene. Ce ar putea face parlamentarii, totuşi, ar fi să preseze agenţiile care se ocupă cu accesarea de fonduri europene ca să înlesnească procedura, să o uşureze. Să micşoreze numărul de documente, să faciliteze accesul, asta am putea noi face", a mai adăugat senatorul PSD.
În ceea ce îl priveşte, preşedintele Gheorghe Bunea Stancu a ţinut să precizeze că CJ are două organisme destinate accesării fondurilor europene şi că tot ce aveau primarii de făcut era să vină să ceară ajutorul uneia din aceste două instituţii: "Dacă ar fi apelat la unul dintre aceste două centre ar fi primit tot ajutorul de care au nevoie ca să scrie proiecte eligibile, dar mulţi au preferat să apeleze la tot felul de firme din astea de consultanţă, mai mult sau mai puţin legale şi au pierdut. Dar CJ a avut toată disponibilitatea să îi ajute. Era de ajuns să vină să ceară ajutorul. Bine, e adevărat şi că banii pe astea se duc în general pe zone gen Cluj, care sunt PDL, dar, dacă şi proiectele de la Brăila erau bine scrise, nu zic că erau acceptate toate, dar măcar unu, două, tot reuşeau", a declarat Stancu.

Slabe şanse şi la accesarea HG 577

După eşecul cu Măsura 3.2.2., primarii spun că au găsit o soluţie de compromis şi că, în schimbul unor sume modice sau chiar gratis, firmele de consultanţă fac mici modificări proiectelor pentru a putea fi depuse la o nouă selecţie, de data aceasta prin HG nr. 577. Hotărârea, care prevede cam aceleaşi lucrări - drumuri, reţele de apă, canalizare, va beneficia de finanţare prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT). Din nefericire însă, de la Bucureşti lucrurile se văd altfel şi asta ne-o spune subsecretarul de stat la MDRT, brăileanul Ion Sterian. Acesta nu crede că proiectele brăilene au şanse să fie alese, în contextul în care fondurile Guvernului sunt cum sunt: "Este păcat că au ratat Măsura 3.2.2... Acum, pe HG 577, sincer, nu prea cred că o să obţină ceva, deoarece banii sunt puţini, e vorba de alocaţii la buget...Dacă ar fi tratat aşa cum trebuie măsura 3.2.2., acum viaţa multor brăileni era îmbunătăţită, se deschideau posibilităţi pentru mediul de afaceri în judeţ. Pentru că investitorii preferă să deschidă o fabrică, ceva, în judeţ, unde taxele sunt mai mici, mâna de lucru mai ieftină şi sunt atraşi de zone cu apă, canalizare, gaze... Dar primarii nu s-au interesat, autorităţile judeţene nu s-au interesat, factorii politici la fel....Cine ştie cu ce firme de consultanţă au lucrat? Este păcat! Au ratat o şansă foarte mare, nu ştiu când vor mai putea avea acces la aşa sume de bani. Mi se pare suspect, totuşi, că niciunul dintre cele 21 de proiecte depuse nu a fost destul de bun încât să fie ales. Este foarte ciudat". Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro