Prima zi de controale în azilele de bătrâni și primele amenzi la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prima zi de controale în azilele de bătrâni și primele amenzi la Brăila

* conform unei situații puse la dispoziție de către Prefectura Brăila, instituție care coordonează controalele la nivel de județ, în prima zi de verificări în centrele destinate vârstnicilor, adulților cu dizabilități și copiilor, au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 300.000 de lei * au fost controlate opt centre, unde au fost găsite numeroase probleme * deocamdată însă nu au fost și precizate și locațiile unde s-au găsit nereguli

 

 

 

 

 

Prima zi de control în centrele destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități, precum și cele destinate copiilor din Brăila s-a încheiat cu 19 amenzi, în cuantum total de 297.500 de lei și 30 de avertismente, potrivit unei informări transmise de reprezentanții Prefecturii Brăila. Conform aceleiași surse, neregulile au constat în depășirea capacității centrelor rezidențiale (de la 1 la 6 persoane) lipsa unor proceduri sau documente, lipsa personalului de specialitate, absența verificării și întreținerii periodice a  instalației electrice, a documentelor specifice pe linia apărării împotriva incendiilor, lipsa analizei de risc la securitatea fizică și lipsuri în gestionarea corespunzătoare a deșeurilor periculoase, probleme întâlnite în opt centre de pe raza întregului județ. Deocamdată însă nu au fost menționate și locațiile unde au fost identificate aceste nereguli.

La nivelul județului Brăila, controalele demarate au fost efectuate de către echipe mixte din cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, Direcției de Sănătate Publică, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brăila, Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dunărea” al județului Brăila, Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, precum și din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brăila. începând de ieri, conform unei planificări pe zone realizată împreună cu AJPIS. Astfel, au fost constituite două echipe a câte 10 inspectori, care intervin concomitent, având în vedere numărul mare ai acestor furnizori de servicii sociale, fiecare instituție realizând controlul în baza legislației și a procedurilor proprii.

În județul Brăila funcționează 52 de centre destinate persoanelor vârstnice, adulților cu dizabilități și copiilor. Conform Prefecturii Brăila, în prima zi nu a fost suspendată activitatea niciunui centru controlat de autoritățile statului, dar acțiunile vor continua pe tot parcursul acestei săptămâni.

Reamintim că acțiunile de control în centrele cu persoane vulnerabile au demarat luni, 10 iulie a.c., în toată țara, ca urmare a ororilor descoperite în cele trei cămine de bătrâni din Voluntari și Ilfov, unde peste 100 de persoane vârstnice au fost găsite maltratate, cu lovituri, nehrănite, în condiții inumane.

 

 

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro