• formaţia manageriată de Bănel Nicoliţă a învins-o cu 1-0 pe CSM Rm. Sărat • Bănel a ratat un penalty
CS Făurei a bifat primul succes din actuala stagiune fotbalistică a Ligii a III-a, 1-0, acasă, cu formaţia care timp de cinci etape a deţinut fotoliul de lider al Seriei a II-a, CSM Rm. Sărat. Prima repriză a fost echilibrată însă la pauză echipa gazdă ar fi putut să fie în avantaj, numai că în minutul 44 Bănel Nicoliţă a ratat un penalty obţinut de fratele său Stelian.
Meciul a continuat în aceeaşi notă de echilibru şi în repriza a doua. S-a jucat într-un ritm alert, dar mai mult între cele două careuri, astfel că fazele importante de poartă au lipsit. Tot pe finalul reprizei, ca şi în prima parte, norocul i-a surâs echipei CS Făurei care a reuşit o acţiune frumoasă în careul advers şi a deschis scorul. În minutul 80, mijlocaşul care a trecut şi pe la Dacia Unirea, Mihai Ion, a interceptat mingea în jumătatea adversă de teren, i-a pasat lui Valentin Lungoci care a întrat în careu şi a trimis-o în dreapta portarului pentru 1-0. A fost practic golul care a parafat prima victorie a echipei CS Făurei din acest campionat. Un succes important în urma căruia echipa manageriată de Bănel Nicoliţă urcă pe locul al 8-lea în clasamentul Seriei a II-a.
La acest meci CS Făurei a avut trecuţi pe raportul de joc doar 13 jucători, 11 titulari şi doar 2 rezerve.
CS Făurei: Popescu – Niţă, Banu, B. Nicoliţă, Comşa – Roată, I. Mihai, Micu, Stoian – S. Nicoliţă, Lungoci.