Prima înfrângere pe teren propriu pentru Viitorul Ianca | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prima înfrângere pe teren propriu pentru Viitorul Ianca

• echipa pregătită de Laurenţiu Ivan a fost învinsă cu 1-0 de Suporter Oţelul Galaţi  • unicul gol al partidei a fost marcat din penalty de Cosmin Stoian

 

În etapa a 3-a a Ligii a III-a, Viitorul Ianca a suferit prima înfrângere din acest tur de campionat, 0 -1, iar aceasta s-a petrecut pe teren propriu, în partida cu Suporter Oţelul Galaţi. Cu toate acestea, formaţia din Ianca rămâne pe podium, mai precis pe locul al treilea, în Seria a II-a.

“Din punctul meu de vedere, ne-a învins o echipă, valoric, mai bună. Oţelul a dominat clar prima repriză, însă au avut doar o singură ocazie de a înscrie, cea în care au primit penalty şi pe care au fructificat-o. În partea a doua, gălăţenii au făcut pasul înapoi, poate de aceea am avut noi mai multă consistenţă în joc, dar au lipsit ocaziile clare de gol. Poate dacă marcam noi în prima repriză, în minutul 15, altul ar fi fost rezultatul şi mă gândesc la un egal, nicidecum nu meritam victoria”, ne-a declarat Cosmin Necoară, directorul sportiv al echipei Viitorul Ianca.

În prima repriză a meciului de pe stadionul Ştefan Vrăbioru dintre Viitorul Ianca şi Suporter Oţelul Galaţi, fiecare combatantă a avut câte o mare ocazie de a înscrie. În minutul 15, după o pasă primită de la Marius Dima, Cosmin Chivu a rămas singur cu portarul Iulian Dinu dar a întârziat momentul şutului şi a fost deposedat, in extremis, de Sîrghi. Soarta partidei s-a decis în minutul 35 când Alin Nica a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă de Buzatu, iar centralul partidei a arătat punctul cu var. Cosmin Stoian a transformat lovitura de la 11 metri şi totodată a stabilit scorul final, 1-0, pentru Oţelul Galaţi.

În partea a doua, formaţia gazdă pregătită de Laurenţiu Ivan s-a apropiat de mai multe ori de careul advers însă nu i-a creat emoţii portarului gălăţean.

Viitorul Ianca: Mitrea (min. 85: A. Dinu) – Coteţ, Preda, Stănciulescu, B. Dumitru (min. 69: Necoară) – Buzatu, P. Ioan (min. 63: Irimia), Dima, Chivu – Cristea (min. 85: Mucuţă), A. Radu (min. 65: Pungă).

Oţelul: I. Dinu - Stoian, Sîrghi, Sevastian, Popescu - Neagu, Dobre, Cireş - Răducan, Cârjan, Nica. Antrenorul Petre Grigoraş i-a mai trimis în teren pe Iani şi Petrache. Din lotul formaţiei gălăţeane nu au făcut parte Ghiocel, Crihană şi Matei. Aceştia au fost depistaţi pozitiv Covid-19 înaintea partidei cu Viitorul Ianca şi sunt în carantină la domiciliu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro