Primăria speră să redea circulaţiei Calea Călăraşilor până la Zilele Brăilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primăria speră să redea circulaţiei Calea Călăraşilor până la Zilele Brăilei

• până atunci, circulaţia autobuzelor pe sensul spre Piaţa Traian rămâne deviată pe bulevardul Al. I. Cuza

 

De la începutul acestei săpătmâni, traficul a fost restricţionat pe Calea Călăraşilor, pe porţiunea cuprinsă între Palatul de Justiţie şi Piaţa Traian, circulaţia fiind deviată pe bulevardul Al. I. Cuza sau pe bulevardul Independenţei. Măsura s-a impus în contextul în care pe tronsonul respectiv se execută o serie de lucrări de asfaltare, pentru finalizarea rapidă nefiind oportună restricţionarea circulaţiei pe un singur fir, alternativ. Până la finalizarea lucrărilor circulaţia autobuzelor pe traseele 2, 4 şi 10, pe sensul de circulaţie spre Centrul Istoric este deviată, după cum aminteam mai devreme, pe bulevardul Cuza şi apoi pe strada Polonă până la sensul giratoriu din Piaţa Traian ajungând astfel la staţia din Centru. În acest context, călătorii care au treabă în zona staţiei de la Casa Judeţeană de Pensii Brăila au de ales între a coborî la Colegiul “Ghe. Munteanu Murgoci” ori la Hotel Traian urmând apoi să-şi continue drumul pe jos până la destinaţie. De altfel, în majoritatea autobuzelor care au traseu deviat sunt afişate informări către călători cu privire la modificările în itinerarul de circulaţie. “Avem concentrate în zonă şi am capacitat toate forţele şi utilajele necesare astfel încât într-un timp cât mai scurt să finalizăm lucrarea şi să redăm circulaţiei traseul respectiv. Suntem dependenţi totuşi şi de condiţiile meteo. Sperăm totuşi ca până la Zilele Municipiului, aşadar, până pe 8 august, cel târziu, să se revină la normal”, ne-a declarat viceprimarul Doiniţa Ciocan, cea care are în competenţe transportul în comun din municipiu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro