• consilierii municipali au aprobat, recent, un nou contract de asociere între SUPAGL şi organizaţia Salvate Canes • este vorba despre reînnoirea unei colaborări de anul trecut • schimbarea vine după ce Perspecktierisch, o altă asociaţie de profil care avea contract cu Primăria, se va desfiinţa • subiectul a stârnit totuşi câteva critici din partea taberei PNL, care a ţinut să atragă atenţia asupra necesităţii rezolvării problemei câinilor fără stăpân şi abia apoi a celor care nu stau pe stradă
Membrii CLM Brăila au aprobat, recent, o nouă asociere între Serviciul de Utilitate Publică de Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL) şi organizaţia Salvate Canes. Este vorba despre reînnoirea unui contract mai vechi pentru desfăşurarea unor campanii de sterilizare a câinilor cu stăpân.
Mai exact, potrivit raportului proiectului de hotărâre, Primăria a încheiat în luna februarie 2016 un parteneriat cu organizaţiile Salvate Canes şi Perspecktierisch în vederea organizării de campanii de sterilizare a câinilor cu stăpân şi promovarea adopţiilor. În cadrul acestui parteneriat au fost organizate 2 campanii, pe parcursul cărora au fost sterilizaţi 215 câini.
“Deoarece organizaţia Perspektierisch este în curs de desfiinţare, Salvate Canes a solicitat încheierea unui nou parteneriat cu Primăria pentru desfăşurarea unor campanii de sterilizare a câinilor cu stăpân. În cadrul acestui parteneriat, SUPAGL Brăila contribuie prin asigurarea spaţiului de lucru pentru punctul de sterilizare, asigurarea utilităţilor la acest spaţiu, dotări pentru punctul de sterilizare, asigurarea pazei la punctul de sterilizare dacă este cazul, promovarea campaniilor în mass media locală, întocmirea evidenţelor din timpul campaniilor de sterilizare, cazarea echipei de medici. Organizaţia Salvate Canes asigură resursele umane şi materiale pentru desfăşurarea campaniilor de sterilizare şi identificarea câinilor cu stăpân, dotările necesare desfăşurării activităţilor sanitar-veterinare, întregistrarea datelor în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân, transportul echipei de medici, asigurarea asistenţei medicale post operatorie în cazul în care apar probleme medicale ca urmare a operaţiei de sterilizare, coordonează şi răspunde de întreg actul medical”, se mai precizează în cadrul documentului.
PNL a atras atenţia asupra priorităţilor
Cum era de aşteptat, subiectul unui parteneriat pentru sterilizarea câinilor cu stăpân nu a rămas nesancţionat de tabăra opoziţiei. Consilierul PNL Petrică Popa a afirmat că deşi liberalii vor vota proiectul, atenţia municipalităţii ar trebui îndreptată în primul rând către câinii de pe stradă şi nu către cei care au stăpân.
“Domnule primar, în municipiul Brăila a trecut prea multă vreme de când câinii nu mai umblă cu covrigi în coadă. Totuşi, sunt foarte mulţi câini care umblă cu coada covrig prin municipiul Brăila, muşcând, lătrând şi făcând mulţi cetăţeni să se teamă de a trece prin anumite zone ale oraşului. Noi vom vota acest proiect care este necesar, dar totuşi vă rog să aveţi în atenţie, în perioada imediat următoare, ca aceste animale, dragi nouă, probabil tuturor, să fie puse acolo unde trebuie. Să nu uităm că oraşul Brăila, la fel ca şi alte comunităţi este mediu antropic, iar noi trebuie să avem grijă de cetăţeni şi abia apoi de aceste animale dragi nouă”, a declarat Popa.
La rândul său, primarul Marian Dragomir a dorit să dea o replică şi a amintit faptul că municipalitatea ia în calcul închirierea unui nou adăpost, astfel încât să aibă unde caza câinii care vor fi luaţi de pe stradă.
“Domnule consilier, mă bucur că rezonăm cel puţin pe acest subiect şi că punem toţi pe primul plan oamenii. Este adevărat că sunt câini în municipiul Brăila, dar trebuie să avem în vedere eforturile pe care le-aţi făcut şi dumneavoastră, membri ai fostului Consiliu, pe care le faceţi şi acum în actualul consiliu. Dovada? Veţi vota acest proiect de hotărâre. Dar există şi implicarea noastră prin SUPAGL vizavi de castrarea câinilor. În ultimele 6 luni ale anului trecut au fost sterilizaţi un număr de peste 600 câini şi încercăm astfel să oprim viitoarele generaţii de a apărea în municipiu. Avem în vedere în viitor să continuăm într-un ritm foarte dinamic aceste campanii de sterilizare a câinilor şi mai vrem să purtăm o discuţie, la un moment dat, vizavi de închirierea unui nou adăpost. Investiţiile noastre să fie doar pentru utilarea acestuia şi nu pentru construcţia de la zero. Costurile să fie mai mici decât la actualele adăposturi pe care le are Primăria astăzi. Ştiţi şi dumneavoastră şi apreciem faptul că CLM doreşte continuarea acestor campanii de sterilizare, dar şi faptul că locul câinilor nu este pe stradă, indiferent cât de mult îi iubim cu toţii”, a afirmat Dragomir.
În cele din urmă, proiectul a trecut în unanimitate, cu 26 voturi “pentru”.