După mai bine de un an de încercări, municipalitatea a reuşit să finalizeze proiectul legat de achiziţia de autobuze noi pentru "Braicar". A semnat, zilele acestea, cu reprezentantul în România al "British Motor Corporation" un contract de achiziţie pentru 10 autobuze noi, de capacitate medie. Contractul pe bani publici a fost câştigat de producătorul BMC în urma unei licitaţii deschise, cu unic criteriu de selecţie "preţul cel mai scăzut". Valoarea totală a tranzacţiei este de 4,048 milioane de lei, fără TVA, adică puţin peste 400.000 lei pentru fiecare maşină în parte. De precizat că preţul de pornire a licitaţiei a fost de 4,13 milioane lei (fără TVA). "La licitaţia organizată de municipalitate s-au prezentat doi ofertanţi, reprezentanţi pentru două mărci, este vorba despre "Isuzu" şi "BMC", iar în final a fost declarată câştigătoare oferta celor de la "BMC" la preţul de 4,048 milioane de lei fără TVA. Autobuzele cumpărate sunt de medie capacitate, în sensul că au 24 de locuri pe scaune plus 44 de locuri în picioare, au anul de fabricaţie 2012 şi nivel de poluare scăzut - Euro 5. De asemenea, sunt dotate cu rampă specială pentru persoane cu handicap. Primele două autobuze vor fi livrate, potrivit contractului, în cursul lunii august, cel mai târziu jumătatea acelei luni", ne-a declarat viceprimarul Doiniţa Ciocan, cea care are în competenţă serviciul de transport în comun de persoane în municipiu. De asemenea, sursa citată a completat că următorul lot de 4 autobuze este programat să sosească la finele acestui an, cel mai târziu luna decembrie, iar ultimul lot, tot de 4 autobuze, va fi adus în oraş până cel târziu martie 2013. "Prin această achiziţie creşte în mod clar capacitatea de transport a companiei din subordinea municipalităţii, la fel cum va creşte şi calitatea serviciului public oferit. Ne dorim o achiziţie şi pe parte de tramvaie, deci transport electric, dat fiind faptul că în această vară urmează să fie reluată circulaţia după ce a fost finalizată calea de rulare a tramvaielor pe Calea Călăraşilor, dar trebuie analizate foarte bine oportunităţile de finanţare a unei astfel de achiziţii", a mai spus Doiniţa Ciocan.
În paranteză fie spus, reluarea circulaţiei tramvaielor pe Calea Călăraşilor depinde de finalizarea lucrărilor de reabilitare/modernizare a intersecţiei Calea Galaţi cu B-dul Dorobanţilor, pentru a permite intrarea mijloacelor electrice de transport până la Cimitirul Sf. Maria, dar şi pe Bulevardul Dorobanţilor, pe podul de la Apollo, până la "Dedeman". De altfel, încă de la finele săptămânii trecute au început probele tehnice cu un tramvai special, care a intrat pe noua linie de tramvai montată pe Calea Călăraşilor.
Revenind la achiziţia de autobuze, reamintim că Primăria Brăila a lansat, în august anul trecut, prima licitaţie în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) pentru cumpărarea a 10 autobuze noi, pentru care era dipusă să plătească maxim 3,27 milioane de lei.
De precizat că precedenta achiziţie de autobuze noi pentru transportul în comun a fost făcută în 2004 - 2005, când Primăria a cumpărat, tot la licitaţie, 20 de maşini cu acelaşi fabricant: BMC - British Motor Corporation.