Primăria Brăila vrea să preia Stadionul de Atletism | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primăria Brăila vrea să preia Stadionul de Atletism

După 8 ani de încercări eşuate, Primăria Brăila reia seria demersurilor necesare pentru preluarea în administrare a Stadionului de Atletism. Consilierii locali au aprobat, în cadrul ultimei şedinţe ordinare a Consiliului Local Municipal, proiectul de hotărâre privind transmisterea imobilului situat în Parcul Monument din domeniul public al Statului şi din administrarea MTS-Club Sportiv Muncipal Brăila, în domeniul public al municipiului şi în administrarea CLM Brăila. De altfel, chiar ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, spunea, zilele trecute, la Brăila, că este mult mai simplu pentru o primărie să gestioneze problemele bazelor sportive pe plan local, decât oficialii, la minister. Asta, după ce Szabo a văzut cu ochii ei starea avansată de degradare a bazelor sportive din Brăila care aparţin MTS.
Astfel, prin aprobarea acestei hotărâri, municipalitatea se obligă să menţină destinaţia actuală a Stadionului de Atletism şi să asigure gratuitatea desfăşurării activităţilor specifice MTS, precum şi a unităţilor/instituţiilor din subordinea sau sub coordonarea acesteia. De asemenea, CLM Brăila se obligă să întreţină şi să modernizeze imobilul transmis şi să-l ridice la standardele de calitate privind desfăşurarea activităţilor specifice.
Stadionul de Atletism Brăila are o valoare estimată la 26.351.657 lei, în aceşti bani intrând construcţia aferentă în suprafaţă de 7.823 mp şi un teren de 19.213 mp, bunuri care vor intra în reabilitare începând cu anul viitor. Potrivit unor surse, pentru modernizarea bazei sportive, municipalitatea va aloca în bugetul pe 2015, suma de 20 de miliarde de lei vechi.
Vă amintim că la ultima vizită a şefei MTS la Brăila, din 11 septembrie, aceasta a vorbit despre reabilitatea infrastructurii sportive, un obiectiv pe care, spune Szabo, nu-l poate îndeplini decât cu sprijinul autorităţilor locale. La rândul său, edilul-şef s-a plâns că în ultimii opt ani a tot trimis adrese la minister pentru a solicita administrarea acestui imobil, însă fără niciun rezultat, pentru că de fiecare dată, cererea era adresată unui nou şef.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro