Primăria Brăila vrea să mai pună la bătaie posturi de debutanţi în viitorul apropiat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primăria Brăila vrea să mai pună la bătaie posturi de debutanţi în viitorul apropiat

Edilul-şef Aurel Simionescu a vorbit în această dimineaţă despre numărul mare de tineri interesaţi de posturile de debutanţi în cadrul administraţiei locale. Acesta a amintit faptul că Primăria Brăila a scos, recent, la concurs peste 10 posturi de inspectori debutanţi şi consilieri la care s-au înscris foarte mulţi tineri, în mod surprinzător. Simionescu a punctat că la sugestia secretarului municipiului, Ion Drăgan, municipalitatea a luat în calcul să mai pună la bătaie şi alte posturi care să se adreseze debutanţilor. „Urmare a unei hotărâri de Consiliu, noi am scos la concurs un număr de posturi, cred că 12 sau 14, la nivel de debutant, pentru că tot scoţându-le pe astea de consilier 1, superior etc. nu venea nimeni. Şi am avut surpriza să avem peste 100 de candidaţi pe locurile respective. Pentru că sunt mulţi tineri care au absolvit fie Facultatea «Constantin Brâncoveanu», fie «Danubius», fie Universitatea «Dunărea de Jos» pe secvenţa aceasta de administraţie, ASE, Drept şi care, evident, neavând experienţă, că nu au fost angajaţi, nu puteau să ocupe nişte posturi superioare. Şi atunci, am spus lucrul ăsta şi am dat drumul la posturi. Domnul Drăgan mi-a propus să mai facă o astfel de chestiune. Sper să se întâmple. Până la urmă trebuie să dăm o şansă tinerilor care vor să se angajeze. Dar o să vedem câţi dintre ei rămân la salariile astea. Eu v-am mai spus: probabil că cei foarte buni îşi vor găsi alte trasee după aceea", a declarat Simionescu. Sursa citată a punctat că salariul celor pe posturi de debutant în administraţia publică locală este cel minim pe economie, de 1.250 lei brut. În acelaşi context, primarul a precizat că a dat dispoziţie pentru începera procedurilor organizării concursului pentru poziţia de Arhitect-şef al municipiului, după demisia lui Marian Ion care a decis să candideze la Primărie. Totodată, a anunţat că pe 13 mai va avea loc concursul pentru postul de director economic al municipalităţii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro