* cele 40 căsuțe din lemn pe care Primăria le are în prezent s-au uzat, de aici necesitatea acestei achiziții, după cum ne-a declarat primarul Marian Dragomir
Primăria Municipiului Brăila cumpără 50 de căsuțe noi din lemn. Potrivit unui anunț publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), municipalitatea alocă 336.100 lei pentru achiziționarea acestor ”căsuțe din lemn tip târg cu oblon tejghea”, iar ofertele s-au depus până pe 1 noiembrie.
Contactat de redactorii ”Obiectiv”, primarul Marian Dragomir ne-a declarat că această achiziție este necesară în contextul în care cele 40 căsuțe de lemn existente în prezent sunt vechi de patru ani și s-au uzat foarte mult.
”Acele căsuțe au fost folosite de comercianții de la Piață în toamna anului trecut, atunci când Guvernul, printr-o măsură ilegală și abuzivă, a închis piețele. Noi am oferit atunci căsuțele din lemn, cu titlu gratuit, comercianților din hală. Căsuțele au fost amplasate în zona străzii 1 Decembrie, între stradă și clădirea halelor. Au stat afară luni de zile, a fost o toamnă ploioasă, iar acest lucru se vede deja pe ele. Plus că sunt deja vechi de 4 ani”, ne-a declarat edilul Brăilei.
La fel ca până acum, noile căsuțe vor fi folosite la evenimentele culturale, educaționale și sportive pe care Primăria Municipiului Brăila le organizează, cum ar fi Târgul de Crăciun, Festivalul Dulciurilor sau Festivalul de Carte.