El a spus că anchetatorii au promis să o elibereze miercuri, când va putea pleca în Ucraina. Deocamdată, tânăra se află la dispoziţia anchetei şi este chestionată periodic, a adăugat Iaşin, om politic de opoziţie.
Informaţii contradictorii au circulat duminică privind locul în care s-ar putea afla prietena lui Nemţov. Iniţial, deputatul ucrainean Ostap Semerak declarase că poliţia rusă nu i-a permis consulului ucrainean la Moscova, Ghennadi Breskalenko, să o contacteze pe tânără.
Mai târziu, purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Evgeni Perebiinis, a afirmat că libertatea de circulaţie a Annei Duriţkaia (23 de ani), martor-cheie în cazul asasinării politicianului de opoziţie Boris Nemţov, nu este limitată, potrivit Interfax-Ukraina.
În acelaşi timp, Inna Duriţkaia, mama tinerei, le-a cerut preşedintelui Petro Poroşenko şi diplomaţilor ucraineni să se implice pentru ca fiica sa să se poată reîntoarce la Kiev, relatează postul de televiziune ucrainean HromadskeTV.