Prezervativele, neîncăpătoare pentru ugandezi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prezervativele, neîncăpătoare pentru ugandezi

Prezervativele disponibile pe piaţă sunt prea mici pentru organele sexuale ale multor bărbaţi din Uganda, au declarat câţiva deputaţi din acest stat african la întoarcerea dintr-un turneu prin ţară, considerând că o astfel de problemă de talie favorizează propagarea SIDA, informează AFP.
În timpul acelui turneu desfăşurat în special în regiunile atinse de epidemie, membrii comisiei parlamentare contra SIDA şi HIV au dezvăluit pentru postul de televiziune NTV-Uganda că au primit numeroase plângeri din partea ugandezilor în legătură cu talia unică a prezervativelor, aparent neadaptată la morfologia acestora.
În anumite regiuni, "s-a dovedit că bărbaţii au organe sexuale mai mari şi, deci, ar trebui să li se furnizeze prezervative mai mari", a declarat deputatul Tom Aza, membru în acea comisie. "Atunci când trec la acţiune, în timpul unui act sexual, evident că, din cauza presiunii, prezervativul se rupe", a adăugat el.
Colegul său Merard Bitekyerezo a spus că "anumiţi tineri s-au plâns de faptul că prezervativele care le-au fost date sunt prea scurte, iar organele lor sexuale nu pot să intre în ele".

Riscuri

Sarah Netalisile, membră în aceeaşi comisie, s-a declarat îngrijorată de această problemă de talie, considerând că aceasta "îi va expune pe tineri şi pe toate persoanele care folosesc prezervative la riscul de a contracta HIV şi SIDA".
NTV-Uganda a raportat faptul că deputaţii ugandezi urmează să solicite producătorilor şi distribuitorilor să furnizeze populaţiei locale mai multe prezervative şi de o talie mai mare.
În 2006, un studiu realizat de Consiliul indian de cercetări medicale a ajuns la o concluzie contrară, potrivit căreia 60% dintre bărbaţii indieni au un penis cu 2,4 centimetri mai mic decât talia medie a prezervativelor distribuite de marile mărci în India şi pentru 30% dintre ei această diferenţă este de 5 centimetri.
În urma unui program reuşit de sensibilizare a populaţiei, care promovează folosirea prezervativului, rata de prevalenţă a HIV în Uganda a scăzut de la 18% în 1992 la 6,4% în 2005, făcând din această ţară unul dintre cei mai buni "elevi" africani în materie de luptă contra virusului.
Însă această rată a reînceput să crească, stabilizându-se la 7,3% în 2011, potrivit cifrelor oficiale. Aproximativ 80.000 de persoane mor din cauza SIDA în fiecare an în Uganda.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro