* Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor – 25 noiembrie a fost marcată de reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Brăila prin activități de informare a doamnelor și domnișoarelor privind prevenirea și gestionarea situațiilor de violență în cuplu * acțiunile au fost derulate sub sloganul “Perechea potrivită nu te bate!”
Activități de informare privind prevenirea violenței în cuplu, derulate de polițiștii brăileni. Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor – 25 noiembrie, a fost marcată de reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Brăila prin activități de informare a doamnelor și domnișoarelor privind prevenirea și gestionarea situațiilor de violență în cuplu, derulate sub sloganul „Perechea potrivită nu te bate!”.
În întreaga lume, începând cu data de 25 noiembrie, s-a dat startul Campaniei “16 zile de activism împotriva violenței pe bază de gen", care se finalizează la data de 10 decembrie - Ziua Internațională a Drepturilor Omului, și în cadrul căreia instituții publice, organizații non-guvernamentale, asocialții și comunități pun în practică proiecte, activități, campanii ce au ca scop principal eliminarea tuturor formelor de violență împotriva femeilor. “Pentru a se alătura acestor demersuri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila derulează activități de informare preventivă adresate femeilor, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, cu scopul de a le conștientiza referitor la importanța identificării timpurii a semnelor unei relații abuzive, a cunoașterii drepturilor pe care o victimă a violenței domestice le are și a instituțiilor la care poate apela pentru ajutor și, cel mai important, la importanța sesizării autorităților competente cu privire la situațiile de abuz. Pentru activitățile din data de 25 noiembrie, polițiștii de prevenire și cei de proximitate au ales o abordare inedită, care a stârnit interes și a adus aprecieri din partea beneficiarelor. Astfel, pornind de la ideea care a stat la baza alegerii sloganului «Perechea potrivită nu te bate!», și anume că alegerile nepotrivite pot aduce suferință, aceștia au ales să se adreseze clientelor și personalului magazinelor care comercializează încălțăminte, de pe raza municipiului Brăila.
Polițiștii au oferit informații despre actele de violență la care femeile ar putea fi supuse de partenerii de viață, modalitățile de sesizare a unor astfel de fapte, ordinul de protecție provizoriu, dar și despre posibilitățile de informare privind violența domestică, fiind popularizată aplicația de telefonie mobilă Bright Sky.
Oamenii legii mulțumesc pe această cale personalului magazinelor de încălțăminte, care a înțeles importanța acestui demers și a ales să i se alăture prin introducerea de flyere cu recomandări în cutiile cu încălțăminte achiziționate de femei”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.