Saptamina trecuta, Consiliul Concurentei, prin inspectoratul teritorial, a organizat la Braila un seminar pe probleme de ajutor de stat. Manifestarea cu tema "Prevederile legislatiei privind ajutorul de stat. Regulamentul privind raportarea ajutoarelor de stat" se incadreaza in programul de activitati menite sa promoveze regulile specifice din domeniul concurentei si ajutorului de stat. "Orice ajutor de stat, sub orice forma si indiferent de beneficiar, trebuie autorizat de catre Consiliul Concurentei din punct de vedere al efectelor asupra concurentei", a subliniat George Toader, inspector de concurenta, in sustinerea seminarului. De asemenea, sursa citata a punctat ca, la nivel local, singurul eveniment notabil a fost cazul "Laminorul" cind Consiliul Concurentei, in urma unei anchete, a declarat ilegal ajutorul de stat acordat de catre AVAS unitatii brailene si a obligat-o pe aceasta din urma sa restituie intreaga suma de circa 3 milioane USD primita initial ca un imprumut cu dobinda preferentiala. "Nu ne dorim sa ne mai intilnim cu un astfel de caz pentru ca, daca AVAS ar fi notificat consiliului acest ajutor de stat inainte de a fi acordat, asa cum ar fi trebuit de fapt sa procedeze, nu s-ar fi ajuns la aceasta situatie", a incheiat Toader.
Conform "Strategiei Consiliului Concurentei de promovare a culturii
concurentei", In luna decembrie sint programate manifestari de
acelasi gen in Satu Mare - Seminar pe tema "Aplicarea politicii de concurenta din perspectiva nationala si europeana", Sfintu Gheorghe - "Practicile Anticoncurentiale" si "Regulamentul privind raportarea ajutoarelor de stat", Braila - "Prevederile legislatiei privind ajutorul de stat" si Focsani - "Practici anticoncurentiale. Noi orientari In politica concurentei la nivel european si In Romania".