Parisul denunţă, de asemenea, lipsa de interes din partea ţărilor de origine ale romilor (România, Slovacia, Bulgaria) pentru integrarea acestei comunităţi, în ciuda faptului că le sunt acordate mijloace importante în acest scop.
Secretarul de stat pentru afaceri europene al Franţei, Pierre Lellouche, a cerut din nou partenerilor europeni, "începând cu ţările de origine", să se mobilizeze pentru integrarea romilor. "Datoria de a-i integra revine în primul rând ţărilor de origine" şi ţări precum Franţa "au o datorie de asistenţă şi de acompaniament, care nu se poate substitui" celei primordiale, a ţărilor de origine, a declarat Lellouche, citat de Le Monde.
Suedia, la rândul său, tocmai a lansat un apel către Comisia Europenă pentru a pune la punct un nou "plan de acţiune constrângător" care să rezolve situaţia "alarmantă" a romilor din Europa. Birgitta Ohlsson, ministru al afacerilor europene, şi colega sa, Nyamko Sabuni, care se ocupă de integrare, au cerut comisarului Viviane Reding, titulara portofoliului justiţiei, să acţioneze "imediat". În caz contrar, Suedia are de gând să sesizeze consiliul european de miniştri.