Presiuni politice în învățământ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Un nou subiect de dispută între PSD și PNL

Presiuni politice în învățământ

• primarul Marian Dragomir și președintele CJ Francisk Chiriac l-au acuzat recent pe liberalul Cătălin Canciu, șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Brăila, că face presiuni asupra profesorilor să se înscrie în partidul liberalilor • Canciu nu doar că neagă acuzațiile, dar îi acuză la rândul său pe liderii admnistrației brăilene de ipocrizie, spunând că ”ei și ultimul om din școală l-ar angaja la PSD”

 

Anul 2024 va fi unul electoral, însă pe scena politică brăileană deja se ”ascut cuțitele”. Vorbim despre rivalitatea PSD-PNL, iar cel mai recent subiect de dispută vizează politizarea învățământului. Mai exact, în cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută de liderii administrației locale, primarul Marian Dragomir și președintele CJ Francisk Chiriac l-au acuzat pe Cătălin Canciu, șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Brăila și președintele organizației municipale PNL Brăila, că face presiuni asupra profesorilor să se înscrie în partidul liberalilor.

”Am auzit, pe surse, că domnul inspector Canciu, prin inspectorii pe care i-a numit, PNL bineînțeles, cere ca fiecare inspector să vină cu profesori care să se înscrie la PNL, plus elevi pe care să-i înscrie la PNL. Ceva ce mie mi se pare de nedescris! Doamne ferește, am ajuns acuma ca prin funcțiile publice și politice să începem să aducem membri la partid, prin astfel de presiuni. Ce să înțeleg? Că acum tot Inspectoratul și toate cadrele din educație trebuie să fie membri PNL că altfel Canciu îi dă afară? Cum s-a întâmplat cu directorul de la Traian? E ceva de nedescris”, a declarat Francisk Chiriac, președintele CJ. Mai mult, acesta a afirmat că astfel de practici nu ar fi fost întâlnite niciodată la PSD.

”Așa ceva nu s-a întâmplat la PSD niciodată! N-am pus presiune pe niciun director să aducă oameni! Ba dimpotrivă, cei care vin se înscriu din convingere sau se înscriu la noi fără nicio presiune din partea altora, indiferent de funcția pe care o au”, a adăugat acesta.

La rândul său, primarul Dragomir a spus că s-ar fi așteptat de la șeful ISJ să se ocupe de lucrurile din fișa postului, cum ar fi performanța în învățământ.

”Dacă Inspectoratul Școlar va fi politizat, așa cum auzim că se încearcă acum să se facă, și dacă profesorilor li se impun astfel de măsuri este un lucru foarte grav. Condamnăm vehement orice implicare a politicului în școală și în mediul educațional! Și vom anunța ministerul Educației despre acest lucru”, a declarat edilul Brăilei.

 

Canciu: ”Îi recomand domnului primar și oricărui pesedist ca atunci când face niște acuzații să vină și cu dovezi”

Contactat de redactorii ”Obiectiv”, Cătălin Canciu nu doar că a negat acuzațiile privind politizarea învățământului, dar le-a cerut liderilor PSD să vină cu dovezi.

”Îi recomand domnului primar, domnului președinte și oricărui pesedist ca atunci când face niște acuzații să vină și cu dovezi. Că așa și eu pot să spun că tot ce fac ei, fac într-o cheie politică ca să iasă electoral bine. Nu! Nici vorbă de politizarea învățământului cu membri PNL! Eu am altă factură, altă educație, altă filozofie de viață. Eu nu sunt nici urmaș al comuniștilor, nici pesedist. Eu sunt liberal. Sunt un om deschis. Pe mine nu mă interesează să aduc la partid sute de adeziuni. Nu mă încălzește cu nimic asta. Pe mine mă interesează ca oamenii să vină, să mă urmeze în ceea ce doresc eu să fac, din convingere. Și chiar nu îmi aduc aminte când am văzut ultima oară o adeziune. Pentru că nu acesta e rostul meu. Eu nu sunt secretarul partidului, funcționarul partidului. Chiar vreau să îl văd pe acel director care iese și spune: «Canciu mi-a spus că dacă nu semnez adeziunea nu știu ce mi se întâmplă»”, ne-a spus șeful IS Brăila.

Întrebat câți liberali ocupă funcții de directori de școli în instituțiile de învățământ din Brăila, Canciu ne-a spus că sunt doar trei cazuri, două în județ și unul în municipiu, cu precizarea că toți sunt membri PNL dinainte ca acesta să intre în politică și că toți au câștigat postul prin concurs. Mai mult, Cătălin Canciu i-a invitat pe pesediști să prezinte și ei listele cu ”oamenii lor” care sunt manageri de școli.

”Pesediștii spun că nu au făcut niciodată presiuni pe directori să aducă oameni în partid. «Așa ceva nu s-a întâmplat la noi niciodată!». Vai de capul meu! V-ați uitat la nasul lor? Nu le-a crescut nasul? Când ei și ultimul om din școală l-ar angaja la PSD. Totul este în cheie politică. Mi-a demonstrat viața și o spun cu toată experiența. Nu există la oamenii ăștia altceva decât vizibilitate electorală. Totul o fac în cheia politică. Nu am niciun exemplu că Dragomir Marian Viorel și cu Chiriac Francisk au făcut vreo activitatea total dezinteresat, fără să-și dorească să obțină capital politic”, ne-a mai spus acesta.

În final, legat de demiterea fostei directoare a Școlii Gimnaziale din Traian, Canciu a ținut să facă, din nou, două precizări. Prima este aceea că noua directoare pe care a numit-o nu este membră PNL și a fost aleasă în urma consultărilor cu profesorii unității de învățământ. Al doilea lucru pe care a dorit să îl puncteze este acela că demiterea fostei directoare s-a făcut după ce la ISJ au ajuns două petiții în care colegii de cancelarie se plângeau de managementul acesteia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro