Preoții brăileni au donat sânge pentru cei aflați în suferință | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Preoții brăileni au donat sânge pentru cei aflați în suferință

* 20 de preoți și cântăreți bisericești din cadrul Protopopiatului Brăila s-au prezentat marți, 15 martie, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină și au donat sânge * potrivit pr. Rareș Bucur, prin această acțiune sunt sprijiniți ucrainenii răniți în război dar și românii aflați pe paturile spitalelor

 

Gesturi de omenie și solidaritate cu victimele războiului din Ucraina și cu semenii noștri grav bolnavi, aflați în spitalele României. Preoții brăileni au donat sânge pentru semenii lor aflați în suferință, în cadrul campaniei "Donează sânge, salvează o viață!", inițiată de Patriarhia Română, cu sprijinul Ministerului Sănătății. 

Potrivit părintelui Rareș Bucur, purtătorul de cuvânt al eparhiei, în această perioadă dificilă, în Arhiepiscopia Dunării de Jos se desfășoară acțiuni de donare de sânge, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian - prin implicarea preoților și a credincioșilor din parohiile eparhiei și sub îndrumarea preoților Protoierei. Cu toții vor să ajute.

"De sprijinul oferit prin aceste campanii umanitare beneficiază atât cetățenii ucraineni răniți în conflictul armat din țara lor, cât și mulți dintre românii aflați pe paturile spitalelor și care au nevoie urgentă de sânge", a precizat sursa citată.

O astfel de acțiune s-a desfășurat în dimineața zilei de marți, 15 martie, cu participarea preoților din Protopopiatul Brăila. Cei 20 de donatori - preoți și cântăreți bisericești însoțiți de credincioșii de la parohii, selectați toți pe baza criteriilor pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge - au purces la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, de pe Strada Radu S. Campiniu nr. 25, pentru a veni, astfel, în ajutorul celor aflați în suferință.

Campania de donare de sânge derulată de Protoieria Brăila se întemeiază pe colaborarea cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, instituția medicală asigurând atât personal specializat cât și aparatura necesară recoltării de sânge.

"Întrucât în multe unități medicale stocurile de sânge sunt insuficiente, iar viețile pacienților depind de sângele primit de la donatori, prin activitatea de astăzi s-a urmărit și identificarea unor persoane apte pentru a dona sânge în mod regulat, nu doar în anumite perioade de timp, pe tot parcursul anului, la termenele stabilite de medici. La nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, prin implicarea activă a preoților și credincioșilor, campania de donare de sânge va continua cu participarea celorlalte protopopiate ale eparhiei", a mai precizat pr. Rareș Bucur.

Acțiunea de marți, 15 martie a.c, face parte din Campania umanitară "Donează sânge, salvează o viață!" derulată la nivel național de către Patriarhia Română, cu sprijinul Ministerului Sănătății, intensificată în această nefericită conjunctură a războiului devastator din Ucraina.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro