• de asemenea, vor fi sprijinite persoanele fără adăpost din judeţele Brăila şi Galaţi, persoanele vulnerabile şi cei aflaţi în izolare la domiciliu, fără aparţinători
Pentru a veni în sprijinul celor care au neapărată nevoie de ajutor, Arhiepiscopia Dunării de Jos a iniţiat un amplu program filantropic pentru sprijinirea spitalelor din judeţele Brăila şi Galaţi şi a persoanelor fără adăpost, precum şi pentru recrutarea de voluntari, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian.
„Arhiepiscopia Dunării de Jos vine în sprijinul spitalelor din municipiile Brăila şi Galaţi, prin oferirea de materiale igienico-sanitare pentru personalul medical şi auxiliar, şi oferă, totodată, hrană asistaţilor din Centrele de Asistenţă Socială pentru Persoanele fără Adăpost din cele două municipii. De asemenea, la nivelul parohiilor şi a Secţiei de Asistenţă Socială din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii «Dunărea de Jos», s-a iniţiat recrutarea de tineri voluntari pentru ajutorarea persoanelor vulnerabile şi a celor aflate în izolare la domiciliu, fără aparţinători, dar şi a celor aflaţi în Centrele de carantină”, a precizat părintele Rareş Bucur, din cadrul Eparhiei Dunării de Jos.
Campania de ajutorare a spitalelor a început încă de luni, 23 martie 2020, când preoţi ai Administraţiei Eparhiale, împreună cu voluntari, au oferit angajaţilor Spitalului de Psihiatrie din Galaţi articole de igienă achiziţionate de Arhiepiscopia Dunării de Jos, atât de necesare în aceste zile. În zilele următoare, astfel de produse vor fi distribuite şi altor unităţi spitaliceşti din Brăila şi Galaţi, a mai spus părintele Rareş Bucur.