Premiu pentru reabilitare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Proprietarii unei clădiri de patrimoniu, dați exemplu de Primărie

Premiu pentru reabilitare

• aceasta este concluzia arhitectului șef al Brăilei, Corina Anghelescu, care a participat la recepția lucrărilor • cei doi proprietari ai imobilului au demarat lucrările cu acordul Direcției Județene pentru Cultură, după ce au fost somați de Poliția Locală Brăila • aceștia au finalizat lucrările în doar șapte luni, în loc de doi ani, cât prevedea contractul, fiind scutiți de plata impozitului pe trei ani, potrivit unei hotărâri CLM din decembrie 2024 • anul acesta, proprietarii ar fi avut de plătit 9.140 de lei fără supraimpozitare; asta înseamnă că, pentru cei trei ani, au fost scutiți de plata unui impozit de 27.420 lei • „O clădire restaurată, bine întreținută, atrage interesul potențialilor investitori, locuitori și turiști”, precizează Corina Anghelescu

 

Un model de conservare a patrimoniului arhitectural în plin Centru Istoric al Municipiului Brăila, demn de toată lauda. Este vorba de imobilul din Calea Galați nr. 6, reabilitat „ca la carte” de proprietarii care au finalizat lucrările înainte de termen după ce, mai întâi, fuseseră somați de Poliția Locală în legătură cu starea deplorabilă a clădirii de patrimoniu. Acesta este și motivul pentru care au fost scutiți de plata impozitului pe trei ani, potrivit unei hotărâri CLM din decembrie 2024. Anul acesta, proprietarii ar fi avut de plătit suma de 9.140 de lei fără supraimpozitare. Asta înseamnă că, pentru cei trei ani, au fost scutiți de plata unui impozit de 27.420 lei.

Potrivit arhitectului șef al Municipiului Brăila, Corina Anghelescu, restaurarea imobilului situat pe Strada Calea Galați nr. 6, din Centrul Istoric al Brăilei - ansamblu monument istoric clasat conform Listei Monumentelor Istorice actualizate în 2015 (poziția 44, cod LMI: BR-II-s-B-02062), „evidențiază o serie de beneficii esențiale atât pentru patrimoniul cultural, cât și pentru comunitate, contribuind la păstrarea identității istorice și culturale ale orașului”. Clădirea face parte dintr-un ansamblu arhitectural deosebit de valoros și se află sub incidența documentației de urbanism PUZ „Centrul Istoric al Municipiului Brăila”, aprobată prin HCLM nr. 273/14.07.2010.

„În conformitate cu prevederile art. 11) alin (2) și alin. (4) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru construcţiile cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, situate în Centrul Istoric al Municipiului Brăila, se pot executa numai cu notificarea prealabilă a Primăriei Municipiului Brăila și a Direcţiei Judeţene pentru Cultură Brăila și în baza acordului scris al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Brăila. Proprietarii imobilului din Calea Galați nr. 6, Elena Silvia Duțoiu și Vasile George Dorin Dumitrescu, au fost somați de către Poliția Locală Brăila, conform prevederilor HCLM nr. 720/20.12.2018 privind Aprobarea Regulamentului de stabilire a criteriilor de identificare a clădirilor și terenurilor neîngrijite din intravilanul Municipiului Braila, situate în zonele ZIR 1, ZIR 2, ZIR 3, ZIR 4 - SIR 4a, potrivit Planului Urbanistic Zonal (PUZ) „Centrul Istoric al Municipiului Brăila”, aprobat prin HCLM Brăila nr. 273/14.07.2010, conform prevederilor Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural - ambientale a clădirilor, în vederea aplicării prevederilor art. 489 alin.(5)-(8) din Legea nr. 227/2005 privind Codul fiscal, pct. 168 din HGR nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și a formularelor tipizate pentru aplicarea acestuia, prin Somația nr. 4369/24.05.2022 respectiv nr. 4380/24.05.2023, precizează Corina Anghelescu.

În acest context, proprietarii imobilului au procedat la demararea măsurilor legale de efectuare a lucrărilor de întreținere/îngrijire a clădirii situată în Calea Galați nr. 6, și au obținut Acordul Scris nr. 6/18.03.2024 al Ministerului Culturii din România - Direcția Județeană pentru Cultură Brăila pentru lucrările de „Reabilitare fațade locuință S+P+2E și reparații hornuri, lucarne, învelitoare, jgheaburi și burlane”.

Lucrările au fost programate să înceapă pe 21 martie 2024 și să se finalizeze pe 20 martie 2026, dar recepția lucrării s-a realizat mult mai repede, în data de 11.10.2024.

Demersurile făcute de proprietari pentru obținerea în timp util a avizelor necesare și respectarea cerințelor legale subliniază importanța colaborării dintre autoritățile locale, Direcția Județeană pentru Cultură și comunitatea locală în conservarea patrimoniului, precizează arhitectul șef al Brăilei.

 

Clădirea veche de mai bine de un secol și-a recăpătat strălucirea de altădată

Imobilul din Centrul Istoric al Municipiului Brăila și-a recăpătat frumusețea de altădată (clădirea datează din jurul anului 1910) datorită lucrărilor de restaurare care îmbină estetica istorică cu funcționalitatea modernă, realizate cu simț de răspundere.

„Restaurarea clădirii a presupus reparații și vopsirea paziei din lemn într-o nuanță de „maro”, iar cornișa și hornurile au fost refăcute și vopsite în tonul „sable”. Elementele decorative care definesc stilul arhitectural al clădirii au fost recondiționate cu grijă, fiind revopsite în aceeași nuanță. Tâmplăria și lucarnele, acum impecabile în alb imaculat, contrastează plăcut cu tencuielile și soclul clădirii, recondiționate și vopsite în tonuri subtile de „grej”. De asemenea, jgheaburile și burlanele, esențiale pentru protecția clădirii, au fost reparate și vopsite într-o nuanță de „gri”. De asemenea, s-a procedat la reparația învelitorii din tablă plană fălțuită, zincată. Reabilitarea fațadei și a componentelor funcționale ale imobilului contribuie la sporirea valorii economice a acestuia, atât în calitate de bun imobiliar, cât și ca parte integrantă a Centrului Istoric al Brăilei. O clădire restaurată, bine întreținută, atrage interesul potențialilor investitori, locuitori și turiști. Într-un oraș cu un potențial turistic ridicat precum Brăila, promovarea unui patrimoniu bine conservat poate stimula dezvoltarea turismului cultural și economic”, precizează Corina Anghelescu.

Reabilitarea realizată în doar șapte luni de zile nu s-a limitat doar la aspectul estetic, ci a inclus și lucrări menite să asigure funcționalitatea și siguranța clădirii pe termen lung. Repararea hornurilor, lucarnelor, jgheaburilor, burlanelor și învelitorii din tablă plană zincată contribuie din plin la protejarea structurii imobilului împotriva deteriorării provocate de intemperii. Astfel de intervenții minimizează riscul unor degradări viitoare și reduc semnificativ cheltuielile de întreținere pe termen lung.

Aspectul estetic îmbunătățit al unei clădiri istorice stimulează un efect de „contagiune pozitivă”, motivând alți proprietari din zonă să investească în restaurarea propriilor imobile. Acest proces poate genera un efect sinergic, ducând la transformarea treptată a întregii zone istorice într-un spațiu atractiv, bine întreținut și funcțional. Această restaurare devine astfel un reper de bune practici și un model ce poate fi replicat pentru alte proprietăți degradate din zona istorică a orașului. De asemenea, astfel de inițiative sporesc sentimentul de mândrie locală și implicare civică a locuitorilor, încurajându-i să aprecieze și să protejeze valorile culturale ale orașului”, a mai precizat arhitectul șef al Municipiului Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro