Premiile Oscar: Cei mai buni dintre cei buni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Premiile Oscar: Cei mai buni dintre cei buni

Filmul "Birdman", o satiră despre industria showbizului şi despre mărirea şi decăderea actorilor, în regia lui Alejandro G. Inarritu, a câştigat duminică premiul Oscar pentru cel mai bun film, cea mai importantă distincţie a industriei cinematografice. "Birdman" este povestea unui actor, interpretat de Michael Keaton, odată celebru în rolul unui supererou, care încearcă să revină pe Broadway la gloria de odinioară..
La această categorie au mai fost nominalizate producţiile "American Sniper", "Boyhood", "The Grand Budapest Hotel", "The Imitation Game", "Selma", "The Theory of Everything" şi "Whiplash". "Birdman" i-a adus cineastului mexican Alejandro G. Inarritu şi Oscarul pentru regie.

Talismanul norocos

Subiectele profund politizate s-au aflat în centrul celei de-a 87-a gale a premiilor decernate de Academia de film americană, unde câştigătorii şi prezentatorii s-au folosit din plin de atenţia mediatică deosebită de care se bucură acest eveniment pentru a atrage atenţia asupra unor subiecte diverse, precum drepturile civile şi dezvăluirile privind programele de supraveghere online.A fost, de asemenea, o seară de excepţie şi pentru lungmetrajul "Birdman", care l-a învins pe marele său concurent, "Boyhood", la categoriile "cel mai bun film", "cel mai bun regizor", "cel mai bun scenariu original" şi "cea mai bună imagine".
Cineastul Alejandro Gonzalez Iñárritu a oferit un moment amuzant în timpul acestei gale, care a inclus însă şi numeroase momente sobre. Regizorul mexican a spus că are asupra lui un talisman norocos. "Port pe mine chiloţii albi ai lui Michael Keaton", a declarat regizorul, făcând referire la o scenă din "Birdman", în care actorul american aleargă prin Times Square în lenjerie intimă. De fapt, acel model de lenjerie intimă a fost o temă în sine în cadrul galei. Prezentatorul Neil Patrick Harris a imitat şi el scena jucată de Michael Keaton în "Birdman", apărând la un moment dat într-o pereche de chiloţi albi, pe scenă, spre amuzamentul publicului.
Michael Keaton nu a putut însă să se impună la categoria "cel mai bun actor", pierzând trofeul în faţa actorului Eddie Redmayne.

Julianne Moore şi Eddie Redmayne

Cea mai bună actriţă în rol principal a fost declarată Julianne Moore, pentru prestaţia din "Still Alice", în care joacă rolul unei profesoare universitare, diagnosticată cu Alzheimer. Este prima statueta primită de Moore, care a mai fost nominalizată de patru ori. La această categorie au mai fost nominalizate Marion Cotillard (Two Days, One Night), Felicity Jones (The Theory of Everything), Rosamund Pike (Gone Girl) şi Reese Witherspoon (Wild).
Cel mai bun actor în rol principal a fost desemnat Eddie Redmayne, în vârstă de 33 de ani, pentru portretul pe care-l face celebrului astrofizician Stephen Hawking în filmul biografic "The Theory of Everything". Pentru această interpretare, artistul a mai fost distins cu un Glob de Aur, un premiu SAG şi unul BAFTA. La această categorie au mai fost nominalizaţi Steve Carell ("Foxcatcher"), Bradley Cooper (American Sniper), Benedict Cumberbatch ("The Imitation Game") şi Michael Keaton ("Birdman").

Regie, scenariu, coloană sonoră

Cea mai bună regie - Alejandro González Inárritu pentru filmul "Birdman".
Cel mai bun scenariu adaptat - Graham Moore pentru filmul "The Imitation Game".
Cel mai bun scenariu original - Alejandro González Inárritu, Nicolás Giacobone, Alexander Dinelaris şi Armando Bo pentru filmul "Birdman".
Cea mai bună coloană sonoră - "The Grand Budapest Hotel".
Cea mai bună melodie originală - "Glory" din "Selma" (Common and John Legend).
Cel mai bun lungmetraj documentar - "Citizenfour".
Cel mai bun montaj -"Whiplash".
Cea mai bună imagine - "Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance)".
Cea mai bună regie artistică - "The Grand Budapest Hotel".
Cel mai bun scurtmetraj animat -"Feast".
Cel mai bun mixaj de sunet - "Whiplash".
Cel mai bun montaj de sunet - "American Sniper".
Cel mai bun scurtmetraj documentar -"Crisis Hotline: Veterans Press 1"
Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune - "The Phone Call".
Cele mai bune efecte vizuale - "Interstellar".
Cele mai bune costume - "The Grand Budapest Hotel" (Milena Canonero).

Cel mai bun film de animaţie

Filmul Big Hero 6 al studiurilor Disney, o poveste despre un adolescent pasionat de robotică pentru care aventurile încep odată cu întâlnirea cu un robot gonflabil, foarte simpatic, a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj de animaţie. "A fost un an minunat pentru filmul de animaţie şi ne simţim privilegiaţi să ne aflăm acum, aici", a declarat unul dintre regizorii producţiei, Don Hall. "Odată ca niciodată era un băieţel cu faţa plină de pistrui care i-a spus mamei şi tatălui lui că vrea să lucreze la Walt Disney Animation, iar ei au făcut ceva minunat. L-au susţinut", a mai adăugat el, mulţumindu-le părinţilor săi.
Vocile personajelor principale sunt interpretate de Scott Adsit (robotul asistent medical Baymax) şi de Ryan Potter (Hiro). Filmul regizat de Don Hall alături de Chris Williams s-a dovedit un important succes de casă, reuşind încasări de peste 521 de milioane de dolari.

Patricia Arquette, "cea mai bună actriţă în rol secundar"

Patricia Arquette a câştigat primul său premiu Oscar, cel pentru rol secundar feminin, cu interpretarea unei mame care luptă pentru a-şi creşte cei doi copii în "Boyhood". În vârstă de 46 de ani, Arquette, care provine dintr-o familie dedicată cinematografiei, a jucat în peste 40 de filme începând cu a doua parte a anilor 80. Este cunoscută pentru rolurile sale din seriale de televiziune precum CSI sau Medium (care i-a adus şi un premiu Emmy). La această categorie au mai fost nominalizate actriţele Laura Dern (Wild), Keira Knightley ("The Imitation Game"), Emma Stone ("Birdman") şi Meryl Streep ("Into the Woods").

Drama "Ida", cel mai bun film străin

Drama poloneză "Ida" a câştigat premiul pentru cel mai bun film străin, primul Oscar obţinut de cinematografia din Polonia. Filmul realizat în alb-negru, în regia lui Pawel Pawlikowski, a fost considerat unul dintre favoriţii acestei categorii, la mare luptă cu producţia rusă "Leviathan". La această categorie au mai fost nominalizate peliculele "Leviathan" (Rusia), "Tangerines" (Estonia), "Wild Tales" (Argentina) şi "Timbuktu" (Franţa/Mauritania).

Un spectacol demn de Hollywood

Gala celei de-a 87-a ediţii a Premiilor Oscar acordate de Academia Americană de Film a început la Dolby Theater din Los Angeles, după ce invitaţii au defilat, rând pe rând, timp de două ore, pe covorul roşu şi au pozat în faţa sutelor de fotografi acreditaţi la acest eveniment şi a celor peste 700 de fani care au reuşit să obţină un loc în tribuna special amenajată la intrarea în clădire. Maestrul de ceremonii din acest an este artistul american Neil Patrick Harris, de 41 de ani, care are deja o bogată experienţă ca prezentator de patru ori a premiilor Tony, cunoscute drept Oscarurile pentru teatru, şi de două ori a premiilor Emmy, care recompensează cele mai remarcabile realizări din domeniul televiziunii, scrie agerpres.ro.

Eleganţă la superlativ

Actriţa Lupita Nyongo este, şi în acest an, una dintre cele mai apreciate prezenţe pe covorul roşu de la gala premiilor Oscar, graţie rochiei sale albe cu un decolteu adânc realizată din 6.000 de perle de designerul american Calvin Klein. Nu au trecut neobservate nici
ţinutele artistelor Marion Cotillard şi Julianne Moore. Aceasta din urmă a ales un model Chanel, în timp ce actriţa franceză a optat pentru o creaţie a casei Dior.
Printre cele mai elegante, ca de obicei, a fost şi actriţa australiană Cate Blanchett, care va înmâna una dintre distincţii. Ea a atras atenţia cu o rochie neagră accesorizată doar cu un colier albastru.
Pentru o combinaţie de alb cu negru s-au decis Patricia Arquette, precum şi Reese Whiterspoon, nominalizată la categoria "Cea mai bună actriţă în rol principal".
Roşul a fost culoarea aleasă de britanica Rosamudn Pike, care a candidat tot la Oscarul pentru "Cea mai bună actriţă în rol principal", precum şi de tânăra Dakota Johnsson, o artistă în vogă în acest moment, după lansarea filmului "Fifty shades of Grey". Ea a sosit însoţită de mama ei, actriţa americană Melanie Griffith, îmbrăcată într-o rochie neagră.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro