Ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, a anunţat că Hotărârea de Guvern 1147 a fost modificată pentru ca medaliaţii de la Jocurile Mondiale să poata fi recompensaţi financiar. "România este pe primul loc în elita gimnasticii aerobice mondiale şi europene, iar pentru noi, faptul ca am reuşit în sfârşit să îi premiem si cu bani pe acesti sportivi este un prilej de bucurie. Eu cu doamna secretar de stat Tocală am reuşit să modificam Hotarârea de Guvern 1147 care nu ne dădea voie să premiem rezultatele de la Jocurile Mondiale. Dar am reusit să intram în normalitate. Eu am fost asigurat ca banii vor intra luni", a spus Bănicioiu în cadrul festivitatii de premiere.
Secretarul de stat Carmen Tocală a declarat ca lotul naţional de gimnastica aerobică merita bonusul primit din partea MTS pentru rezultatele obţinute. "Am făcut tot posibilul ca performanţa din sportul românesc să aibă un bonus. Gimnastica aerobică a adus de-a lungul timpului numai bucurii şi merita acest bonus. Faţă de anii trecuti, premierea este de trei ori mai mare. Astfel, în total se acorda 227.850 de lei pentru rezultatele de la Campionatul European si 234.500 de lei pentru cele de la Jocurile Mondiale. Şi sportivii şi antrenorii de la gimnastică aerobică sunt oameni perseverenţi, îşi doresc să ajungă la nivelul gimnasticii artistice, ceea ce se va întâmpla odată cu trecerea acestei ramuri la Jocurile Olimpice", a menţionat Tocală.
Antrenoarea lotului national de gimnastică aerobică, Maria Fumea, a declarat ca nu era normal ca rezultatele de la Jocurile Mondiale, a doua competitie ca valoare dupa Jocurile Olimpice, să nu fie recompensate. "Noi participam de trei ediţii la Jocurile Mondiale, cotat drept cel mai important concurs după Jocurile Olimpice. Aşadar, înaintea Campionatelor Mondiale sau Europene. Acum, în sfârsit, aceste Jocuri Mondiale se regăsesc ca premiere în Hotarârea de Guvern. Şi se aplică nu numai gimnasticii aerobice, ci tuturor sporturilor neolimpice. Este extraordinar ca toţi aceşti sportivi să primeasca o recompensă", a precizat Fumea.
Medaliaţii lotului naţional de gimnastică aerobică la Jocurile Mondiale şi Campionatele Europene sunt: Andrea Bogati (şase medalii - două de aur, patru de argint), Maria Bianca Becze (sase medalii - trei de aur, trei de argint), Diana Deac (patru medalii - una de aur, trei de argint), Anca Surdu (şase medalii - două de aur, patru de argint), Corina Constantin (şase medalii - trei de aur, trei de argint), Marius Petruşe (patru medalii - trei de aur si una de argint), Cristian Iordan (o medalie de argint) şi Mircea Zamfir (două medalii de argint).