Premii de 3.500 de lei la Concursul de Creatie Literara "Ars Nova" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Premii de 3.500 de lei la Concursul de Creatie Literara "Ars Nova"

Muzeul Brailei a gazduit ieri festivitatea de premiere a elevilor participanti la cea de-a V-a editie a Concursului Interjudetean de Creatie Literara "Ars Nova". Directorul Liceului de Arta, prof. Adrian Simion, a apreciat ca prin numarul de participanti si valoarea lucrarilor este o editie record. Aceasta afluenta de lucrari demostreaza ca literatura nu moare in fata calculatorului si ca elevii nu au uitat literatura, a mai spus prof. Adrian Simion. Presedintele juriului, scriitorul Constantin Gherghinoiu, a spus ca este uimit in fata puritatii si talentului. "Copiii au demonstrat cu lucrarile lor ca sint foarte talentati, ca stiu ce inseamna literatura adevarata. Sensibilitatea copiilor este dincolo de asteptarile noastre. Ii felicit pe toti cei care s-au prezentat la aceasta editie pentru ca sint foarte buni. Ne-a fost greu sa alegem premiantii", a spus Constantin Gherghinoiu. Inspectorul Ana Maria Zlavog a spus ca a fost incintata sa regaseasca nume cunoscute din alti ani printre participanti si a indemnat elevii sa iubeasca literatura, sa aiba curaj sa-si expuna ideile pentru ca toate textele primite sint valoroase, publicabile. Directorul adjunct al Muzeului Brailei, Zamfir Balan, a apreciat ca vinovat nu este Internetul pentru fuga elevilor de literatura, ci televiziunile comerciale, dar ca a observat cu bucurie ca unii au dezvoltat o rezistenta in fata acestor programe. "Lucrarile au avut o cota foarte buna si am remarcat in special grupul de elevi de la Suceava, unde probabil exista si o buna indrumare spre lectura la nivelul scolilor. Revelatia acestei editii consider ca a fost Georgiana Diaconita de la Suceava", a spus directorul adjunct al Muzeului Brailei, Zamfir Balan.

Premiu Special oferit de cotidianul Obiectiv - Vocea Brailei

Concursul a avut trei sectiuni, in cadrul fiecareia elevii fiind premiati pe categorii de virsta. Au participat 291 de elevi cu peste 500 de lucrari din 69 de scoli din judetele: Buzau, Ialomita, Constanta, Hunedoara, Dimbovita, Suceava, Arges, Galati, Vilcea, Vrancea. Temele celor trei sectiuni au fost diferite, in functie de categoria de virsta, astfel: "Sint liber sa gindesc"/"Intimplari din existenta mea" -
pentru elevii de gimnaziu, "Apartin timpului meu?"/"Incotro ma
indrept? - pentru clasele a XI-a - a X-a, si "Esenta
suferintei"/"Sensul existentei" - pentru elevi claselor a XI-a - a XII-a. La categoria proza gimnaziu, premiul I l-a obtinut eleva Alexandra Tornea de la Liceul de Arta Braila, la clasele a IX-a a X-a premiul I a fost luat tot de o braileanca, Teodora Gavrila de la "Iorga", iar la proza pentru clasele a XI-a si a XII-a premiul I l-au obtinut doua eleve, Georgiana Diaconita de la Suceava si Rodica Stoian de la Colegiul National "Vasile Alecsandri" din Galati. Ea a obtinut si Premiul Special din partea cotidianului "Obiectiv - Vocea Brailei", care a constat in 100 de lei si trei carti de literatura.
La sectiunea poezie, la gimnaziu, premiul I a ajuns la Buzau prin eleva Angelica Gavriliuc, la clasele a IX-a - a X-a premiul I a fost oferit elevelor Alina Garea din Slobozia si Raluca Cercel din Suceava. La ultima categorie de virsta, clasele a XI-a - a XII-a, premiul I l-au obtinut elevii Adam Andrei de la Grupul Scolar "George Valsan" din Faurei si Sebastian Simion de la Colegiul "Murgoci". La cea de-a treia sectiune, eseu, la clasele de gimnaziu, primul loc a fost ocupat de Ana Maria Balta de la Scoala "Sf. Andrei", la clasele a IX-a - a X-a premiul I a revenit elevei din Ramnicu Valcea, Andreea Tanasoaica, iar la categoria liceu clasele a XI-a - a XII-a, premiul I l-a luat Georgiana Diaconita de la Suceava.
Juriul a fost format din poetul Constantin Gherghinoiu, prozatorul
Daniel Dinca, directorul adjunct al Muzeului Brailei, Zamfir Balan,
inspectorul de specialitate Ana Maria Zlavog, si profesorii de la
Liceul de Arta, Gabriela Dascalu, Geta Pasici si Radu Musat.
Organizatori au fost: Primaria Braila, Inspectoratul Scolar si Liceul
de Arta. Evenimentul a fost sponsorizat de "Allianz Tiriac", "Blacsir",
"Luxcon Trade", editura "Istros" a Muzeului Brailei si "Natural Vit".
Organizatori au fost Liceul de Arta "Hariclea Darclee", Inspectoratul Scolar si Primaria Braila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro