Boc a subliniat că opţiunea sa merge către reformă, şi nu pentru cosmetizarea situaţiei actuale din sistem. "Aşa cum, de altfel, nu am fost pentru cosmetizarea situaţiei actuale nici în domeniul salarizării unice, nici în domeniul reformei sistemului de pensii, reformei sistemului judiciar sau descentralizării", a completat Boc.
De asemenea, premierul a spus că îşi doreşte ca tot acest demers să se concretizeze în decizii şi să nu mai existe amânări şi tergiversări în domeniul reformei pentru Educaţie. Totuşi, Boc a subliniat că nu este vorba despre grabă în dorinţa de asumare cât mai rapidă a unui pachet legislativ care să reformeze Educaţia, având în vedere că încă din 12 iunie 2007 s-a pus diagnoza sistemului, apoi în 5 martie 2008 s-a semnat Pactul pentru Educaţie, în 24 octombrie a fost asumată o strategie în domeniu şi în 2009, în aprilie, Comisia prezidenţială a propus şi un pachet de legi.
"Am lăsat Ministerul Educaţiei să analizeze aceste propuneri şi să vină cu proiectul de lege în Guvern. În 15 iulie am mai dat la dispoziţie o lună, până în 14 august, pentru a veni cu soluţiile la problemele adevărate ale învăţământului românesc, acum evaluez aceste soluţii propuse de către Minister, dacă ele sunt în concordanţă cu ceea ce Guvernul în ansamblu s-a angajat în faţa Parlamentului să respecte şi voi fi un om al dialogului pentru a veni în continuare cu soluţii bazate pe expertiză", a susţinut Boc.
Premierul a atenţionat că orice amânare nu face decât să perpetueze "boala" care există în sistemul Educaţiei, iar criza şi lipsa banilor nu pot fi pretexte pentru a opri cursul reformei sau pentru lipsa de idei. Boc a spus că va continua să vină personal sau va trimite consilieri la dezbaterile ce vizează legile Educaţiei