Premierul Ungariei răspunde partidului Jobbik | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Premierul Ungariei răspunde partidului Jobbik

Întrebat dacă va fi organizat un referendum privind renegocierea poziţiei Ungariei în cadrul UE, Viktor Orban a replicat că Jobbik „se poate ascunde în spatele unui referendum", dar „fapt este că Jobbik vrea ca noi să ieşim din UE şi din NATO". Este în interesul poporului ungar ca ţara să rămână membră a celor două organizaţii, a subliniat Orban. În acelaşi cadru, deputatul Adam Mirkoczki, din partea Jobbik, i-a cerut şefului guvernului să sprijine o dezbatere parlamentară cu privire la pedeapsa capitală, iniţiată de formaţiunea sa. Mirkoczki a remarcat că, în 2012, Orban a făcut trimitere la principiile UE pentru a explica de ce pedeapsa capitală nu va fi reinstituită.
În replică, premierul a susţinut că asasinarea unui tânăr tutungiu în sud-vestul Ungariei a declanşat un val de revoltă în întreaga ţară. Dacă Bruxellesul poate „forţa" Ungaria să îi reprimească pe recidivişti în societate, atunci „noi nu ar trebui să acţionăm defensiv, ci, în schimb, să facem un pas înainte". „Trebuie să răspundem declarând: haideţi să avem o dezbatere asupra pedepsei capitale", a spus Viktor Orban.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro