Premierul Dacian Cioloş a reamintit că a solicitat ministrului Educaţiei să demareze cât mai repede posibil o analiză referitoare la acuzaţiile de plagiat la adresa ministrului de Interne, Petre Tobă, adăugând că abia după ce va obţine un punct de vedere oficial asupra acestei chestiuni se va pronunţa, scrie agerpres.ro.
„Dvs ştiţi care a fost reacţia mea până acum în situaţii de neclaritate, pentru toţi miniştrii. Haideţi să nu anticipăm. Eu vreau să văd întâi, înainte de a exprima un punct de vedere oficial - pentru că nu pot să vorbesc, aşa, după ureche - am cerut ministrului Educaţiei să convoace acel Comitet de etică şi să facă o verificare cât mai rapidă. Domnul ministru Tobă să poată să îşi expună punctul de vedere, specialiştii, cei care sunt pregătiţi pentru asta, să poată să facă analiza şi discutăm după aceea", a spus premierul.
Pe la mijlocul lunii decembrie
Joi seara Dacian Cioloş a declarat că i-a cerut ministrului Educaţiei să prezinte cât mai repede o analiză referitoare la acuzaţiile de plagiat la adresa ministrului de Interne, Petre Tobă, arătând că nu poate să judece un om înainte de a avea elementele obiective, dar că peste criteriile de integritate nu poate să treacă nici prim-ministrul. Potrivit unei anchete a Press One preluate de presa centrală, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, este suspectat că ar fi plagiat peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei sale de doctorat.
Ministrul Petre Tobă a solicitat analizarea lucrării sale de doctorat, a anunţat preşedintele Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică, Tudor Prisăcaru.
Potrivit acestuia, şedinţa Consiliului Naţionale de Etică ar putea să se reunească mai devreme de 11 decembrie, când era programată următoarea şedinţă.