Este scandal în Canada după ce un suspect de terorism a reuşit să îşi facă un selfie cu premierul Justin Trudeau. S-a întâmplat la sfârșitul anului trecut, în Montreal.
Şeful executivului de la Ottawa s-a oprit să salute şi să se fotografieze cu mai mulţi localnici, moment în care un bărbat s-a apropiat de grupul cu care era Justin Trudeau şi i-a cerut să facă un selfie.
În urma unei ancheta jurnalistice s-a aflat că bărbatul este investigat pentru că ar fi făcut parte dintr-un grup care a răpit patru cetăţeni americani în Siria. În plus, este bănuit de legături cu gruparea teroristă Al Nusra, ar fi pe lista cetăţenilor care nu au drept de intrare în Statele Unite, iar casa sa din Quebec a fost percheziţionată de poliţie înainte cu câteva luni ca barbatul să se fotografieze cu premierul canadian.
Autorităţile încearcă acum să afle cum a reuşit un suspect de terorism să treacă de controlul de securitate şi să se apropie atât de mult de Justin Trudeau.