Premierul armean a promis demararea unor anchete | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Premierul armean a promis demararea unor anchete

Premierul si viitorul presedinte al Armeniei, Serge Sarkissian, a promis luni demararea unor anchete impotriva organizatorilor revoltelor de la sfirsitul acestei saptamini din Erevan, soldate cu opt morti, politia arestind doi deputati armeni ai opozitiei, relateaza AFP.
"Organizatorii acestor revolte trebuie sa raspunda in fata legii, istoriei si generatiilor viitoare", a spus Sarkissian, intr-o declaratie difuzata de Guvernul armean.
Este prima sa reactie de la inceperea revoltelor de strada de simbata, care s-au soldat cu un mort din rindul politistilor si alti sapte din rindul manifestantilor, care cer anularea rezultatelor alegerilor prezidentiale, in urma carora a cistigat premierul armean, invingindu-l pe opozantul sau, Levon Ter-Petrossian, fost presedinte.
"Remarc cu tristete ca aceste persoane au fost victimele manipularii unora", a declarat el, acuzindu-l direct pe liderul opozitiei armene, care a refuzat formarea unui Guvern de coalitie, pentru dezamorsarea crizei.
Presedintele in exercitiu, Robert Kocearian, a decretat simbata seara stare de urgenta, pina la 20 martie, la Erevan, din cauza violentelor care au intervenit dupa 11 zile de manifestatii pasnice.
Politia a anuntat luni arestarea a doi deputati armeni, sustinatori ai opozitiei, pentru "tentativa de preluare a puterii".
"Deputatul Miasnik Malkhassian a fost arestat pentru “tentativa de preluare a puterii”, este oficial", a anuntat biroul de presa al politiei armene.
O sursa din cadrul fortelor de ordine a precizat ca celalalt deputat arestat pentru acelasi motiv este Hakob Hokopian. Cei doi parlamentari au fost arestati in noaptea de simbata spre duminica, in urma violentelor, a precizat sursa.
"Este o noua etapa a violentelor la care a recurs puterea impotriva opozitiei, pentru a-i impiedica intentiile", a declarat purtatorul de cuvint al opozitiei, Arman Moussinian.
Luni a fost cea de-a treia zi in care Ter-Petrossian a fost consemnat la domiciliu, masura care a radicalizat multimea si care a condus la declansarea violentelor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro