Premierul îşi menţine punctul de vedere ca stimulentele să fie date pe criterii de performanţă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Premierul îşi menţine punctul de vedere ca stimulentele să fie date pe criterii de performanţă


"Urmare a unor materiale difuzate de mass-media referitoare la poziţia primului-ministru Emil Boc cu privire la acordarea de stimulente, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, face următoarea precizare: primul-ministru Emil Boc îşi păstrează punctul de vedere pe care l-a exprimat public: stimulentele trebuie să se acorde potrivit legii şi pe criterii de performanţă", transmite Guvernul.
Mai multe posturi de televiziune au difuzat vineri informaţia că premierul Boc nu este de acord cu acordarea stimultentelor pentru angajaţii ministerului de Finanţe.
Premierul Boc a avut şi vineri, la Cluj, o intervenţie pe subiectul stimulentelor de la MF. Astfel, deşi a spus că stimulentele "de la Finanţe erau un mecanism "pervers", acest tip de bonificaţii va fi acordat şi pe viitor, însă doar pe criterii de performanţă şi prin includerea acestuia în salariul de bază.
"şi un profesor şi un medic care operează pe creier sau pe inimă ar fi la fel de îndreptăţit să ceară stimulente în România. Mecanismul pervers de la Finanţe se va corecta acum prin lege, iar stimulentele se vor da doar pe bază de performanţă", a avertizat şeful Executivului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro