Primul care a primit premiul PRO TV Galati-Braila, cel pentru comunicare, a fost un brailean: inspectorul sef al Jandarmeriei locale, colonel Vasile Silion. "Pentru ca a inteles ce inseamna o buna colaborare cu presa, pentru ca are pregatit chiar si un operator care ajunge sa filmeze, acolo unde, uneori, ziaristii nu reusesc, pentru ca nu-i lasa pe ziaristi sa doarma nici noaptea", sint citeva dintre motivele pentru care colonelul Silion a primit trofeul PRO-Comunicare. Un alt brailean care a fost premiat a fost prefectul Nicolae Mitroi, care a urcat pe scena alaturi de omologul sau de la Galati, Mihai Capra. Cei doi prefecti au primit cite un trofeu, pentru modul in care au actionat, zi si noapte, in perioada in care au fost inundatii. "In general, nu se dau premii celor care intra la apa. Cei doi premiati din aceasta seara au intrat de multe ori la apa si au avut de multe ori apa in cizme, atunci cind s-au deplasat in diverse locuri, in perioada inundatiilor", a fost explicatia pentru trofeele acordate. Mitroi a declarat ca nu si-ar fi dorit sa iasa in evidenta in acest fel, dar este multumit ca in judetul Braila inundatiile nu au produs pierderi de vieti omenesti si nici pagube atit de mari, ca in Galati. "Daca eu merit mai putin acest premiu, colegul meu din Galati il merita cu prisosinta", a mai spus Mitroi.
PS Casian a daruit propriul trofeu brailenilor si galatenilor
In numele Brailei, dar si al Galatiului, unite sub semnul tinutului Dunarii de Jos, a primit un trofeu si Prea Sfintia Sa, Episcopul Casian Craciun. Acesta a vorbit, ca de atitea ori pina acum, despre necesitatea ca brailenii si galatenii sa lucreze impreuna, pentru binele comun si pentru a face din comunitatile lor, luate separat, parte a unei comunitati mai mari si mult mai puternice. Episcopul Dunarii de Jos a dedicat premiul primit, pentru activitatea in slujba comunitatii, tuturor brailenilor si galatenilor, pe care i-a slujit, in tot ce a facut. Un alt premiu a fost oferit presedintelui Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Bunea Stancu, care a glumit: "Ma speriasem, vedeam ca ne apropiem de sfirsit si eu n-am primit nimic, si ma gindeam de ce am mai fost chemat aici, daca plec cu mina goala...". Stancu a declarat ca este un adept fervent al proiectului constituirii unei aglomerari urbane Braila-Galati si ca a purtat si va continua sa poarte discutii cu autoritatile vecine, pentru ca acesta sa devina, intr-o zi, realitate.
Ultimul trofeu a fost atribuit sopranei Mariana Nicolesco, pentru o viata dedicata cintului, pentru munca pe care o desfasoara cu tinerii artisti, pentru transformarea Brailei, fie si pentru citeva zile, o data la doi ani, intr-un templu al muzicii de canto.
Ceremonia de acordare a premiilor a fost prezentata de vedeta PRO TV Cristian Tabara - aflat pentru a doua oara consecutiv la Gala PRO TV Galati-Braila -, alaturi de care s-au aflat, pe rind, colegi din Bucuresti, precum Septimiu Sarateanu, Cristian Deceanu, care le-au stat alaturi, pe scena, directorului zonal Athena Bondoc, directorului statiei PRO TV locale, Sorin Rugina, si redactorului-sef Daniela Bogdan. Acordarea premiilor a fost pigmentata cu momente de o inalta tinuta artistica, sustinute de trio-ul Marius Mihalache, precum si de trei laureati ai concursului de canto "Hariclea Darclee".