Premianţii concursului naţional de fizică «Evrika!» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Premianţii concursului naţional de fizică «Evrika!»

În weekend, s-a desfăşurat o nouă ediţie a concursului naţional de fizică "Evrika!", la care au participat aproximativ 250 de elevi din întreaga ţară. Dintre cei şase elevi brăileni înscrişi în concurs a reuşit să se remarce Radu Andrei, de la Colegiul "Bălcescu", clasa a IX-a, care a obţinut menţiune. Tot la clasa a IX-a, cel mai bun punctaj l-a luat Maria Ţigănoiu, de la "Bălcescu", însă ea a participat în afara concursului, aşa cum a aprobat Ministerul Educaţiei. În aceeaşi situaţie a fost şi Adrian Dinu, tot de la "Bălcescu". Concret, fiecare judeţ putea participa în Concursul "Evrika!" cu şase elevi, iar pentru Brăila au fost aleşi primii şase calificaţi în lotul pentru olimpiadă. Din lot fac parte însă 13 elevi. Astfel, cei situaţi pe poziţiile 7 - 13, au putut participa, dar în afara competiţiei, asumându-şi faptul că, dacă vor lua punctaj bun, nu vor lua premiu. De aceea, nici Maria Ţigănoiu, nici Adrian Dinu nu au fost recompensaţi pentru rezultatele obţinute cu premii. La fel ca Brăila a procedat şi Galaţiul, care a trimis în concurs mai mulţi elevi decât cei care aveau dreptul conform regulamentului. "Pentru elevii din afara concursului nu s-a plătit nici cazare, nici masă şi nu au putut lua premii, dar pentru ei este importantă confruntarea, pregătirea înainte de faza naţională a olimpiadei", a explicat prof. Aurelia Stroe.
La clasa a VII-a, pe primele trei locuri au fost: Vlad Ţîr, Tg. Jiu - I, Andrei Diaconu, "Tudor Vianu" Bucureşti - II, Nicolae Moldoveanu, Baia Mare - III. La clasa a VIII-a: Laura Georgescu, Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti (LIIB) - I, Daria Radu, Şc. "Leonardo da Vinci" Bucureşti, - II, Mihnea Stoica, Sf. Gheorghe - III. La clasa a IX-a clasamentul este următorul: Andrei Eftimie - I, Petru Cotruţ - II, Silviu Predoi - III, toţi de la LIIB. La clasa a X-a, cei mai buni elevi au fost: Anca Drăgulescu, LIIB - I, Ioana Brănescu, Târgovişte - II, Gabriel Buică, LIIB - III. Dintre elevii de clasa a XI-a, cei mai buni au fost: Emanuel Dumitru, Târgovişte - I, Ovidiu Popa, LIIB, - II şi Dragoş Dumitrescu - Hunedoara - III. La clasa a XII-a, pe primele locuri s-au situat: Titus Dascălu, Piatra Neamţ - I, Cosmin Popescu, LIIB - II, Dana Avramescu, Deva - III.
Preşedintele comisiei a fost conf. univ. dr. Sebastian Popescu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro