Sâmbătă, 28 noiembrie, ora 11.30, la Centrul Cultural Nicăpetre din strada Belvedere nr.1 are loc ultima întâlnire „Aer. Apă. Artă." din acest an, eveniment prezentat de Alina -Ruxandra Mircea, muzeograf, secţia „Artă" din cadrul Muzeul Brăilei „Carol I". Ea va aduce în atenţie opera pictoriţei şi graficienei Mimi Şaraga Maxy, care a trăit între anii 1923 - 2006.
"Totul - circumstanţele speciale în care s-a format şi a debutat, alcătuirea firii ei, avantajele şi dezavantajele pe care statutul ei social i le-au adus, totul a contribuit, încă de la început, să singularizeze traseul acestei artiste şi să facă din cariera ei un «caz» mai greu asimilabil cursului principal al dezvoltării artei româneşti de după 1945. Comparativ vorbind, Mimi Şaraga Maxy a avut, în fiecare etapă a activităţii ei, o poziţie particulară, contrastantă, un fel de a se situa în rândul celor puţini", apreciază muzeograful Alina-Ruxandra Mircea.