Pregătirile pentru a 38-a ediție a Raliului Brăila – Dobrich sunt în toi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pregătirile pentru a 38-a ediție a Raliului Brăila – Dobrich sunt în toi

• competiția are loc în perioada 17-21 octombrie • anul acesta, startul se dă de la Brăila • noi surprize oferite de organizatori • sfaturi pentru spectatori

 

Anul acesta, Raliul Brăila - Dobrich are loc în perioada 17-21 octombrie, iar startul se va da de la Brăila. Cu acest prilej, președintele clubului Hobby Autosport Brăila, Valentin Nemțanu, multiplu medaliat în concursurile automobilistice naționale, a făcut o prezentare a acestei competiții.

“Întâlnirea de toamnă a pasionaților automobiliști brăileni și a celor din Dobrich a început prin 1975-1976, când un grup de cetățeni bulgari omagiau la Braila viața și opera poetului lor național, Hristo Botev,  fost poet și revoluționar bulgar, exilat în România. Din 1978 s-a pornit un concurs bilateral între automobiliștii celor două orașe, pe bază de reciprocitate. În decursul anilor, s-au depășit multe impedimente, s-au mobilizat energii și resurse nebănuite și, cu entuziasm, folosind un “combustibil” numit “prietenia  și socializarea”, raliul a devenit tradiție, fiind unic în Balcani ca desfășurare. Este un prilej de a promova întâlnirea sportivă, orașul Brăila, de unde se va da startul la această ediție, cele patru echipaje de debutanți la raliu și probele stradale inedite. Vom promova în premieră stațiunea Lacu Sărat, loc de popas pentru caravana auto și de desfășurare de probe pe 18 octombrie.

știgător al clasamentului general în cinci ediții după anii 2000, brăileanul nostru renumit în automobilism și pasionat, cu state de activitate în raliurile naționale, Răzvan Traian Popa, s-a decis ca și în  2024 să fie organizator, sponsor și pilot concurent.

Împreună cu clubul nostru, Hobby Auto Sport Brăila, într-un cadru  legal și cu avizele aferente, am pornit acum câteva luni la drum  pentru a organiza a 38-a ediție a traditionalului raliu.

La aproape o săptămână de ora startului, putem descrie competiția în cifre:

Vor fi patru zile de concurs efectiv, 17 - 21 octombrie, cu 16 probe speciale specifice.

Sunt cinci administrații locale implicate, Braila, Chiscani (în  premieră),  Slobozia, Shabla și Dobrich, ofertă deosebită de participare sportivă  pentru piloți și de distracție.

Un program variat, mobilizator, competent organizat. 

Estimăm că la start vor fi 15 echipaje românești, majoritatea brăilene, 13 din Bulgaria și două din Austria, cu pasionați care își doresc să participe la acest deosebit și atractiv concurs”, ne-a declarat Valentin Nemțanu.

 

Evenimente inedite

“Inedite pentru această ediție sunt două evenimente. Deschiderea oficială se va face printr-un vernisaj expozițional documentar cu istoria celor 48 de ani de tradiție, eveniment care va avea loc în holul Teatrului ”Maria Filotti”, joi, 17 octombrie, orele 16.00, când vom  expune 220 de documente specifice adunate. Intrarea este gratuită pentru public. Apoi, tehnic, va fi deschiderea concursului și atribuirea  numerelor de start.

Tot  joi, în jurul orei 19.00, vom organiza un circuit stradal cu două probe  pentru echipajele de la raliu, la... lumina farurilor. Va fi un spectacol de sunet și... lumini de faruri, pe care spectatorii brăileni îl pot savura cu plăcere”, a continuat Nemțanu.

 

Sfaturi pentru spectatori

“Apelăm la spectatori să păstreze ordinea și indicațiile date de arbitri, să nu se amplaseze în exteriorul virajelor, să țină copiii de mâna pentru a nu pătrunde în pistă, pentru a nu traversa dacă nu sunt locuitorii din zonă, contribuind astfel la buna desfășurare și la spectacolul pregătit. Locația circuitului va fi în spatele hotelului Traian, Casa Colecțiilor și piața Poligon, cu start din strada Împăratul Traian. Nu vrem să anulăm probele dacă nu sunt străduțele fără spectatori pe trotuare sau între mașini. De asemenea informăm că în zona va fi o restricție de circulație auto, stabilită și aprobată de organele de resort pentru joi, 17 octombrie, începând cu orele 18.00 până către 22.00 pentru proba de concurs. Menționăm că echipajele vor fi formate din câte doi membri în centuri prinse și cu căști de protecție auto, iar mașinile vor purta numere legale de concurs. Credem că am stabilit multe amănunte pentru aceste două probe de concurs ca să realizăm plăcerea participării dar și spectacolul propus pentru braileni, care, nu vor fi dezamăgiți!

Mulțumim frumos administrației locale, C.J. Brăila, d-lui președinte Francisc Iulian Chiriac și Primariei Brăila, d-lui Viorel Marian Dragomir, precum și serviciilor de poliție și jandarmerie, ISU pentru sprijinul  acordat. Mulțumim și sponsorilor acestui eveniment care prin sprijinul acordat ne permit să continuăm evenimentul auto care definește înscrierea Brăilei pe harta organizatorilor de concursuri motorizate în țară și străinătate”, a mai spus președintele clubului Hobby Autosport Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro