Prefectura pune embargo pe informaţii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prefectura pune embargo pe informaţii

Lipsă de transparenţă şi comunicare deficitară între ISU şi presa brăileană. Şefii instituţiilor brăilene implicate în lupta cu zăpada refuză să mai comunice cu jurnaliştii motivând că doar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă oferă informaţii opiniei publice despre starea judeţului Brăila în această perioadă de alertă. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt ISU pare depăşit de situaţie, astfel că azi, până la orele 15:00, acesta nu a emis vreun comunicat de presă şi nici nu poate fi contactat telefonic de reporterii noştri. În momentul de faţă, presa nu deţine nicio informaţie despre deblocarea drumurilor, a locuitorilor din satele afectate sau despre previziunile meteorologice de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Contactat telefonic, încă din cursul dimineţii, managerul SAJ, dr. Viorica Uscatu, a refuzat să ne mai furnizeze informaţii despre misiunile de salvare derulate de către echipajele ambulanţei, invocând faptul că a primit dispoziţie în acest sens, comunicarea cu mass-media realizându-se prin "Vocea Unică", pentru care a fost desemnat col. Ştefan Stoian, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea". La insistenţele noastre, dr. Uscatu ne-a precizat că a primit dispoziţii să nu mai comunice cu mass-media, din partea col. Stoian şi a prefectului judeţeului, Gheorghi Obreja, care coordonează Activitatea Comandamentului Operaţional pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului. "V-am spus să-l sunaţi pe dl Stoian de la ISU, dumnealui a dat dispoziţii să nu mai dăm informaţii la peresă, şi domnul prefect. Există «voce unică» la ISU", a declarat dr. Viorica Uscatu.
Ne-am încercat norocul şi la subprefectul Cătălin Grosu, iniţial acesta recomandându-ne să-l contactăm tot pe col. Stoian Ştefan, purtătorul de cuvânt ISU, pentru că el "are toate informaţiile, le are centralizate. Comunicaţi între voi!", ne-a îndemnat suprefectul. După ce am insistat, am primit câteva informaţii noi despre acţiunile autorităţilor în judeţul nostru.
Transparenţa instituţională este deficitară şi în mediul on-line. Pe niciun site al instituţiilor brăilene nu există informaţii despre starea drumurilor din judeţ sau a vremii. În jurul orelor 14:00, nici Prefectura, nici Consiliul Judeţean, nici Primăria sau Poliţia nu şi-au actualizat fluxul informaţional privind privind prognoza meteo şi alte informaţii utile pe site-urile lor.
În aceste condiţii, cei care vor să plece din oraş nu au de unde să se informeze despre starea drumurilor, dacă sunt sau nu închise, sau dacă circulaţia este îngreunată din cauza zăpezilor mari ce au acoperit întregul judeţ. Nici cei care au rude în satele brăilene nu pot afla detalii despre cum se prezintă situaţia în localităţi. Printre judeţele afectate de viscolul din ultimele zile, Brăila a fost declarat cel mai afectat judeţ din ţară. Însă Prefectura, Primăria, Poliţia şi Consiliul Judeţean nu oferă nici în a patra zi de iarnă în adevăratul sens al cuvântului informaţii privind starea vremii şi localităţile afectate.
Din previziunile meteorologilor, codul portocaliu pentru Brăila se menţine şi în zilele următoare, fiind aşteptate noi ninsori abundente în cursul zilei de mâine.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro