Prefectura în dialog cu minorităţile | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prefectura în dialog cu minorităţile

Au fost discutate probleme specifice fiecărei comunităţi, iar la final, ansamblul de fete "Borianka" al Comunităţii Bulgarilor din Brăila a susţinut un microrecital de colinde.

Ziua de 18 decembrie a fost declarată Ziua Minorităţilor Naţionale din România, prin Hotărâre de Guvern, în 1998. Pe 18 decembrie 1992, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase - ca document internaţional ce oferă o garanţie a drepturilor minorităţilor în general, astfel încât mai multe state i-au recunoscut importanţa prin promovarea zilei de 18 decembrie ca zi a minorităţilor naţionale. România s-a raliat acestui context internaţional prin oficializarea Zilei Minorităţilor Naţionale din ţară.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro