Prefectul Dumitru Popa, în pericol de a fi demis | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prefectul Dumitru Popa, în pericol de a fi demis

Prefectul judeţului Brăila, Dumitru Popa, este în pericol de a fi demis, asta doar dacă premierul Mihai Răzvan Ungureanu ar lua în calcul solicitarea senatorului PSD Dan Şova. Precizăm că ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, senatorul social democrat a solicitat public prim-ministrului demiterea prefecţilor din judeţele cele mai afectate de urgia iernii. Astfel, parlamentarul PSD a spus că, din punctul său de vedere, prefecţii din Bacău, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Galaţi, Brăila şi Constanţa ar trebui demişi pentru neîndeplinirea atribuţiilor în operaţiunile de deszăpezire şi împiedicarea preşedinţilor de consilii judeţene în a-şi îndeplini atribuţiile.
Aşa cum relatează presa centrală, Şova a acuzat, de asemenea, Guvernul, că a alocat, prin HG 85, o sumă mult prea mică pentru deszăpezire în comparaţie cu solicitările autorităţilor din judeţele afectate şi că fondurile au fost alocate pe criterii politice.
De asemenea, senatorul PSD a solicitat Guvernului să facă publice cauzele pentru care a refuzat declanşarea stării de alertă în judeţele respective şi să analizeze contractele încheiate la nivel naţional de CNADNR pentru deszăpezire. Şova i-a mai cerut premierului să spună dacă au fost declanşate procedurile de accesare a Fondului european de solidaritate, prin care, potrivit calculelor PSD, România ar putea beneficia de 75 milioane euro.
Contactat telefonic de către reporterii "Obiectiv", prefectul Dumitru Popa s-a arătat extrem de uimit de solicitarea parlamentarului PSD şi a precizat că, în ce îl priveşte, nu are ce să-şi reproşeze: "Ţin să precizez că în ce priveşte drumurile naţionale, chiar şi când a fost cel mai rău, la Brăila, au fost practicabile, în condiţii de iarnă, dar practicabile. Că au fost drumurile închise, asta a fost decizia companiei naţionale de drumuri, nu a mea, şi a fost la nivel naţional, pe codurile portocalii. Dar chiar şi aşa, în judeţul Brăila erau practicabile. Aici nimeni nu îmi poate reproşa nimic. Nu pot fi acuzat că am împiedicat pe cineva să îşi exercite atribuţiile. Cât priveşte starea de urgenţă, nu a cerut-o nici preşedintele CJ Brăila, nici prefectul, pentru că nu a fost cazul la Brăila. Aşa că nu înţeleg ce doreşte domnul Şova", ne-a precizat prefectul.
Reamintim că în ultimele săptămâni, judeţul Brăila a fost unul dintre judeţele cele mai afectate de ninsori şi viscol, rămânând izolat complet de două ori pe durata codurilor portocalii. Dacă municipiul a fost ferit de probleme grave, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu vestul judeţului, care a fost acoperit de nămeţi pentru multe zile, iar singurul mod în care s-a putut ajunge cu ajutor medical şi hrană la localnici a fost cu elicopterele.
Izolată a rămas şi Insula Mare a Brăilei, din cauza podului de gheaţă care s-a format pe Dunăre, şi acolo fiind nevoie de ajutorul elicopterelor pentru a aproviziona cele două comune din IMB şi de a scoate bolnavii. În ajutorul oamenilor rămaşi izolaţi în comunele din vestul judeţului au fost trimişi zeci de jandarmi, pompieri şi militari, care i-au scos pe cei blocaţi în case, au tăiat căi de acces prin troienele care acopereau locuinţele, salvându-le practic viaţa.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro