Prefectul «jucător» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Cătălin Boboc, bilanţul după şase luni

Prefectul «jucător»

• reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul Cătălin Boboc a ţinut, recent, să îşi prezinte bilanţul după primele şase luni de mandat • acesta a vorbit despre “o perioadă plină de provocări”, făcând referire în mare parte la criza provocată de noul coronavirus • de asemenea, Boboc a amintit că  în primele şase luni de mandat, a emis 200 de ordine de prefect şi 205 hotărâri de CJSU, precum şi “foarte-foarte multe” avize de legalitate

 

După şase luni de mandat, prefectul Cătălin Boboc a venit în faţa brăilenilor pentru a-şi prezenta activitatea prestată până acum. Principalul element pe care acesta a dorit să îl sublinieze în ceea ce priveşte mandatul său la Prefectura Brăila a fost combaterea pandemiei de coronavirus. Acesta a susţinut o conferinţă de presă pe această temă chiar pe 16 iunie, plecând de la ideea că pe 16 decembrie 2019 şi-a depus jurământul şi a luat în primire, în mod oficial, fotoliul de prefect.

“A fost o perioadă foarte aglomerată, cu foarte multe lucruri noi pentru toată lumea. O perioadă plină de provocări în acelaşi timp. Eu aşa am văzut-o. Cei mai mulţi îmi spuneau că a fost cel mai greu mandat de prefect de până acum. Eu nu am de unde să ştiu cum au fost celelalte, dar chiar a fost o perioadă plină de provocări. Lucruri nemaiîntâlnite până acum. Nu a mai existat în România o pandemie”, a declarat Boboc la începutul prezentării bilanţului celor şase luni.

Acesta a ţinut să le mulţumească tuturor colaboratorilor care l-au ajutat în această perioadă, însă s-a ferit să amintească despre nenumăratele contre publice pe care le-a avut cu liderii adminstraţiei publice locale, de multe ori, tocmai în privinţa gestionării crizei provocate de virusul COVID-19. Boboc nu a uitat să îşi laude subalternii din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Brăila.

“Chiar vreau să le mulţumesc principalilor colaboratori: Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi celorlalte instituţii implicate. Nu în ultimul rând, vreau să le mulţumesc colegilor mei din Prefectură. Nişte oameni extraordinari. Oameni pe care din afară nu îi vezi aşa. Aş spune de multe ori că nu ştii ce mare lucru se întâmplă la Prefectură, dar vă spun eu că aici sunt oameni foarte serioşi, întotdeauna disponibili. Nu contează programul, nu contează ce zi este, contează doar să îşi facă datoria”, a apreciat prefectul.

 

Cu ce se laudă Boboc după şase luni de mandat

 

În ceea ce priveşte activitatea sa ca prefect al judeţului Brăila, Cătălin Boboc a dorit să sublinieze că de la preluarea mandatului şi până pe 16 iunie a emis 200 de ordine de prefect, 205 hotărâri ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), pe care îl coordonează, dar şi “foarte-foarte multe avize de legalitate” pentru hotărârile aprobate de Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT) din judeţul nostru. 

“Imaginaţi-vă că sunt 44 de UAT-uri în judeţul Brăila care au şedinţe de Consilii în fiecare lună, dacă nu de mai multe ori, pentru că sunt şi şedinţe extraordinare, mai sunt şi dispoziţii de primar. Toate acestea sunt analizate de colegii mei şi este de asemenea o muncă foarte importantă. Dar este evident că din această scurtă perioadă am câteva chestiuni care, zic eu, merită să le aduc în atenţie”, a punctat Boboc.

Acesta a dorit să le amintească cetăţenilor că, la începutul anului, a existat un moment când iarna s-a dezlănţuit în judeţul Brăila, iar drumurile au fost închise la timp, ca urmare a unei decizii pe care a luat-o în cadrul CJSU, chiar dacă foarte mulţi l-au criticat pentru acest pas, la vremea respectivă. Prin această măsură preventivă, consideră prefectul, au fost evitate mai multe situaţii complet problematice.

“Lucrurile nu păreau foarte rău atunci când te uitai pe geam. Toată lumea spunea «Boboc a înnebunit, a închis drumurile!» Iar peste câteva ore situaţia a scăpat de sub control, în câteva ore. Eu mă felicit, pentru că atunci am avut curajul să propun colegilor mei această decizie, sigur, consultându-mă cu cei din Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă. Dar cred că situaţiile speciale propun măsuri speciale şi aceea a fost o situaţie de acest tip”, a adăugat sursa citată.

Tot în legătură cu cele şase luni ale mandatului, Boboc a dorit să anunţe, aşa cum am prezentat într-o altă ediţie “Obiectiv - Vocea Brăilei” şi demersurile sale privind preluarea unor clădiri din Municipiul Brăila şi reabilitarea acestora prin Compania Naţională pentru Investiţii. Mai exact, Clădirea Serviciilor Publice Comunitare de pe Calea Galaţi (paşapoarte şi permise), dar şi clădirea în care au funcţionat Finanţele, în zona Piaţa Traian, spaţiu pe care Boboc îl vede, în viitor, ca pe un sediu potrivit Prefecturii Brăila.

 

Cea mai grea etapă a mandatului: pandemia de coronavirus

 

Cătălin Boboc a vorbit, bineînţeles şi despre gestionarea de până acum a pandemiei de coronavirus la Brăila, fără să uite să menţioneze că, în perioada stării de urgenţă, a reuşit performanţa ca judeţul nostru să fie singurul de la nivel naţional care nu a înregistrat niciun deces. Chiar şi aşa, ulterior, plecând de la faptul că s-a renunţat la starea de urgenţă şi România a trecut la starea de alertă, iar măsurile de prevenţie s-au relaxat treptat, Boboc a ţinut să îşi manifeste îngrijorarea în privinţa nerespectării de către cetăţeni a măsurilor recomandate de autorităţi.

“Cea mai importantă activitate, aceea în care Instituţia Prefectului a avut un rol important, un rol principal, este această criză COVID-19, pe care eu cred că, cel puţin atât timp cât am avut toate pârghiile la dispoziţie, am gestionat-o bine. Şi simt nevoia să spun asta, pentru că vedem ce se întâmplă după ce a încetat starea de urgenţă. Dacă în 3 luni de zile de vârf de criză, să îi spunem, am avut în Brăila doar 22 de cazuri şi niciun decedat, astăzi (n.r. - pe 16 iunie, de atunci situaţia a evoluat negativ) deja avem 94 de cazuri şi 2 brăileni decedaţi, din nefericire. Adică deja avem de trei ori mai multe cazuri, după ce a încetat starea de urgenţă”, îşi manifesta Boboc îngrijorarea la vremea respectivă. Reamintim că săptămâna trecută acesta a susţinut o nouă conferinţă de presă pentru a anunţa relaxarea din ce în ce mai mare a măsurilor de combatere a COVID-19, după ce Curtea Constituţională a României a stabilit ca neconstituţionale internările şi externările din spital ale pacienţilor fără acordul acestora, la pachet cu carantinarea şi urmărirea izolării la domiciliu.

Şi în luna iunie, dar şi în cadrul celei mai recente conferinţe de presă, Boboc a făcut un apel la brăileni rugându-i să aibă grijă de ei şi de apropiaţii lor, prin respectarea celor trei măsuri extrem de importante: purtatul măştii în spaţiile închise şi aglomerate, distanţarea socială pe cât posibil şi dezinfectarea frecventă a mâinilor.

Trebuie totuşi subliniat că, nu de puţine ori, prefectul Cătălin Boboc a primit critici din partea liderilor administraţiei publice locale privind faptul că la Brăila s-au făcut foarte puţine teste pentru depistarea virusului COVID-19. Răspunsul lui Boboc de fiecare dată, privitor la acest subiect, a fost că se fac toate testele de care este nevoie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro