Predoiu speră ca măsurile de criză să treacă de Parlament şi de controlul Curţii Constituţionale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Predoiu speră ca măsurile de criză să treacă de Parlament şi de controlul Curţii Constituţionale

, ministrul Justiţiei a spus: "îmi exprim speranţa că aceste proiecte de legi vor fi adoptate de Parlament şi vor trece de controlul Curţii Constituţionale, urmând să se asigure implementarea lor, care să redreseze echilibrul bugetar şi să permită perspectivele unei ieşiri din recesiune

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, vineri, după întâlnirea cu reprezentanţii magistraţilor, că îşi exprimă speranţa ca proiectele de lege ale Executivului, privind tăierea pensiilor şi a salariilor bugetarilor, să treacă de Parlament şi de controlul Curţii Constituţionale.
De cealaltă parte, ministrul Predoiu nu a vrut să comenteze invocarea de către Guvern a articolului 53 din Constituţie ca temei pentru reducerea salariilor şi a pensiilor.
"Până când aceste proiecte nu vor fi adoptate în forma finală de Guvern, orice speculaţie sau explicaţie pe marginea lor este prematură. Desigur, în măsura în care aceste proiecte vor fi finalizate, se pot face comentarii".
Premierul Emil Boc a explicat miercuri că restrângerea unor drepturi, care reprezintă temeiul legal pentru reducerile de salarii şi pensii, se va face pentru apărarea securităţii naţionale şi a ordinii, în conformitate cu articolul 53 din Constituţie.
Întrebat la finalul şedinţei Executivului, care este argumentul pentru care Executivul a decis restrângerea unor drepturi constituţionale, Emil Boc a declarat: "Ordinea publică şi siguranţa naţională (referirile din articolul 53 al Constituţiei la cele două, n.r) ne permit să facem acest lucru".
Potrivit articolului 53 din Constituţie, "exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav". De asemenea, legea fundamentală mai spune că restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică şi că măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro