Prea puţină miere din Brăila la primul târg apicol organizat în oraşul nostru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prea puţină miere din Brăila la primul târg apicol organizat în oraşul nostru

La sfârşitul săptămânii trecute, 36 de apicultori din mai multe judeţe ale ţării au participat la târgul naţional apicol "Bee... smart! Bee... happy!", desfăşurat în holul hotelului "Traian". Au fost prezenţi crescători de albine din Tulcea, Bucureşti, Prahova, Buzău, Arad, Timiş, Bihor, Bistriţa, Cluj şi Vaslui. Apicultorii au venit să-şi promoveze mierea sau uneltele de stupărit pe care le produc. Surprinzător, din Brăila au fost doar doi expozanţi, unul dintre aceştia fiind chiar organizatorul evenimentului, apicultorul Florin Ionaşcu. Acesta ne-a declarat, la finalul evenimentului, că, deşi a fost privit cu circumspecţie de apicultorii brăileni, târgul s-a dovedit foarte util, mai ales datorită unei conferinţe la care s-au discutat probleme specifice dezvoltării apiculturii, cu studii comparative privind importul şi exportul de miere, propolis etc. Apicultorii au primit informaţii de ultimă oră privind modificările programului naţional apicol prin care se decontează o parte din cheltuielile cu stupina, modalităţi de accesare a fondurilor europene, măsuri de sprijin pentru apicultura românească şi boli ale albinelor, cu metode de tratament.
La conferinţă a participat, printre alţii, reprezentantul României la UE pe probleme de apicultură, dar şi specialişti în accesarea fondurilor europene şi consilieri din cadrul APIA sau medici veterinari specialişti în îngrijirea albinelor. Prezent şi el la deschiderea târgului, primarul Aurel Simionescu i-a felicitat pe organizatori pentru iniţiativa de a organiza o astfel de manifestare la Brăila şi a accentuat nevoia promovării produselor apicole româneşti. "Să nu uităm că românii au venit în Dacia atraşi de sarea şi de mierea de pe aceste meleaguri", a spus Simionescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro